Doru POPOVICI

Pentru prima oară în acest campionat, am urmărit un meci întreg al Rapidului Suceava. Adică după ce am văzut live startul partidei, am fugit în casă. Nu de alta, dar acolo erau şi reluări, şi prim-planuri, şi detalii din tribune. Ceea ce am văzut m-a pus pe gânduri. Ar fi mai întâi impresia că echipa asta a noastră chiar joacă niţel fotbal. Nu permanent, adică legat timp de 90 de minute, dar are momente în care mingea curge frumos, se arată şi ocaziile de gol, şi nu contra Pojorâtei, ci chiar a Rapidului celuilalt, care pare promovat, cu condiţia să nu se spargă sticla cu apă de izvor! Apărarea şi-a făcut treaba foarte bine, avem şi portar, dar peste toţi (şi peste tot!) am văzut un mare fotbalist: Dorin Semeghin, a cărui evoluţie acum, când dă să împlinească 37 de ani (pe 29, adică săptămâna viitoare, aşa că la mulţi ani, Dorine!) este incomparabil mai bună decât acum vreo 20 de ani, când l-am cunoscut. Fără nici o reţinere spun acum şi aici că în toată ţara nu există jucător de bandă stânga mai bun, indiferent de eşalon şi de vârstă, şi cred că nici Raţ, singurul candidat la acest post în Naţională, nu se ridică la nivelul lui Dorin. Doar Dorinel Munteanu mai era comparabil cu el, acum câteva sute de ani! Dovada că aşa este au dat-o chiar bucureştenii, care după ce s-au lămurit cum stă treaba au dus toate acţiunile de atac fix pe partea cealaltă, cât mai departe de fenomenul Semeghin. Şi încă o comparaţie, ca să ne lămurim definitiv: dacă ar juca timp de şapte vieţi, alde Bănel Nicoliţă n-ar reuşi să dea măcar o singură centrare ca alea ale lui Dorin, care nu sunt nici bolte d-alea interminabile, nici şuturi în maţele adversarului, ci centrări ca lumea, ca la fotbaliştii adevăraţi. Zău că n-aş ezita nici o secundă în a-l convoca în lotul pentru Euro. Numai că, din nefericire (sau dimpotrivă, spre marele meu noroc!) nu sunt Puiu Iordănescu.