Doru POPOVICI

Ştiţi prea bine, cei care citiţi constant rubrica asta, că pentru mine nu există noţiunea de "înfrângere onorabilă", de fapt pretextul sub care loserii îşi ascund mai mereu neputinţele. Cele mai multe astfel de înfrângeri le-am contabilizat de-a lungul vremii, desigur, în fotbal. În acelaşi sport mai figurează şi alte chestii la fel de productive: şi-au dorit victoria mai mult decât noi, mingea e rotundă, peste toate tronând aia cu ghinionul. Iar când e vorba de ghinion, se ştie că nimic nu i se poate opune. Pe de altă parte, mai există, şi nu numai în fotbal, şi înfrângeri care îţi dau speranţa unor evoluţii superioare în viitor. De regulă, astea apar atunci când diferenţa s-a făcut întâmplător, ori când învinşii par a avea rezerve ce pot fi valorificate: tehnică, ştiinţă a jocului, tinereţe etc. Mai există o situaţie oarecum atipică, aceea în care cel cu care ţii, în care îţi pui speranţe, pentru care tremuri în clipe de cumpănă, face ce face şi pierde tocmai când nu te aştepţi. Pierde exact când teoretic trebuia să câştige. Când îţi era lumea mai dragă. În această categorie intrau până de curând handbalistele noastre. Indiferent de competiţie, fie Naţională, fie echipele de club, te îmbolnăveau de nervi, pierzând adesea meciuri ce păreau câştigate, în care diferenţe de 3, 5 sau 10 goluri dispăreau ca prin farmec în câteva minute. Aici lucrurile s-au rezolvat, sper că definitiv, odată cu ultimul Mondial. Nu intru în detalii. De fapt, ceea ce vreau să spun aici este că înfrângerea Simonei Halep în faţa Serenei, de acum vreo trei zile, chiar mi-a dat speranţe. De ce? Şi de ce acum? Simplu: în primul rând pentru că am văzut-o pe Halep, pentru prima dată în carieră, râzând în hohote pe scaun, între game-uri, alături de antrenorul ei. Deşi era condusă şi deşi era clar că o să ia bătaie. În al doilea rând, deoarece chiar a jucat tenis. În fond, a reuşit să-i ia 7 game-uri Serenei, ceea ce înseamnă că n-a făcut figuraţie, că n-a apucat-o sila aia de tenis pe care ne-a tot arătat-o de vreun an încoace. Să fiu al naibii dacă înfrângerea asta, aşa cum se vedea la televizor, nu mi s-a părut mai dătătoare de speranţe decât toate titlurile alea second hand cu care a urcat în clasament. Hai Simona!