Evenimentele se îngrămădesc la sfârşit de săptămână, astfel încât, nesmintit, unele se ratează. Nu vorbesc despre cele imposibil de prins la modul fizic, care se desfăşoară duminică seara. Deloc puţine. Pe lângă tendinţa de a aminti şi evenimente din Liga Europa, de joi, mai există şi riscul abordării unor subiecte care ard prea repede şi devin desuete. Acestea din urmă sunt legate mai mult de tenis, unde meciurile se joacă des, la o zi sau două. S-o lauzi pe Simona că şi-a revenit şi în dimineaţa în care apare articolul să fi fost deja eliminată de Makarova?! Nu, mulţumesc, mai bine să ne întoarcem la Liga Europa. Unii dintre dumneavoastră îşi amintesc de acea Anderlecht de pe vremea când Steaua şi Dinamo însemnau ceva în Europa. Când Steaua îi elimina pe belgieni în drumul către Cupa Campionilor Europeni, la adversari tocmai ce-şi făcea loc un fotbalist numit Enzo Scifo. Apoi, în zorii post-comunismului, că democraţie mi-e greu să-i spun (mai erau vreo două luni până când minerii aveau să facă măcel în Piaţa Universităţii, după care s-o cosmetizeze cu panseluţe), Anderlecht ieşea în calea lui Dinamo, într-o semifinală de Cupa Cupelor. Scifo bifase deja Il Calcio şi juca la momentul acela în campionatul francez, dar clubul belgian nu se putea plânge de lipsa jucătorilor de valoare. Ajunge să enumerăm trio-ul responsabil cu atacul: Degryse-Nilis-Oliveira! În fine, după turul pierdut cu 1-0 pe mâna prudenţei excesive a trupei lui Mircea Lucescu, avea să vină acel retur de pe fostul “23 August”, cu arbitru olandez al cărui copil învăţa la aceeaşi şcoală cu copilul antrenorului olandez al lui Andrelechet, cu ratările monumentale ale lui Lupu şi Răducioiu, cu eliminarea acestuia din urmă şi palma încasată de la Lucescu pe pista de atletism… Dar să revenim în zilele noastre: aflat la crepusculul unei cariere de invidiat, antrenorul Lucescu are ocazia de a-şi lua revanşa împotriva belgienilor, oarecum platonică, mai ales căbeneficiara ar fi Şahtar Doneţk. După un 3-1 promiţător pe tărâm ucrainean, joi vom avea returul. Nu cred că arbitrul o să fie tot olandez.