Întâmplarea din snooker despre care am scris alaltăieri, avându-l în prim plan pe Ronnie O'Sullivan care practic a refuzat un premiu de 10.000 de lire, considerându-l prea mic în raport cu valoarea performanţei (break-ul maxim, de 147 de puncte, pe care nici chiar jucători de top nu l-au reuşit într-o întreagă carieră, Ronnie având în palmares 13!) ridică problema plăţii corecte a sportivilor. Vorbesc de cei care au performanţe de excepţie, aşa cum e cazul lui Ronnie, dar şi al altora dintre cei care au devenit sau vor deveni legendari, de tipul Messi, Ronaldo, Federer, Lipa, Comăneci, Bolţ etc. Nedreptatea supremă este diferenţa colosală între salariile din fotbal şi cele din toate celelalte sporturi, exceptând Formula 1 (aici fiind însă vorba şi de risc), baschetul american şi baseball-ul. În rest, inclusiv în tenis, plăţile sunt mai degrabă simbolice, chiar dacă în valoare absolută înseamnă ceva. Victoria într-un turneu de Grand Şlam aduce câştigătorului vreo 2,5 milioane de dolari, ceea ce e mult. Dar gândiţi-vă cât efort înseamnă, câtă şansă, câţi nervi, câtă tensiune. Şi că, în afară de o mână de oameni, restul nici nu visează să câştige vreodată un asemenea turneu. Chiar şi aşa însă, jucătorii de tenis de mâna a doua, chiar a treia, cei dintre locurile 5 - 20 să zicem, câştigă infinit mai mult decât fenomenul planetar Ronnie O'Sullivan. Abia asta e nedreptate strigătoare la cer. Se aduc în discuţiile pe tema asta argumente pe deplin valabile, începând cu cel al audienţei, în sensul că una e să joci pe un stadion cu 100.000 de spectatori, şi cu totul alta într-o sală de 300 sau 800 de locuri. Dar parcă totuşi nu e în regulă să afli, ca mine în cursul zilei de ieri, că o echipă chinezească are de gând să-l cumpere pe Rooney, căruia îi pregăteşte un salariu de 600.000 (şi ceva!) de euro. Nu pe an, nici măcar pe lună, ci pe săptămână! Asta face un total de peste 30 de milioane pe an, cam cât câştigă toţi jucătorii de snooker din toată lumea în decurs de vreo doi ani! Sau cât Ronnie în toată cariera, dacă ar fi să joace până la 100 de ani!