Doru POPOVICI

Sper să nu vi se pară chiar bizar faptul că în plin sezon de cupe europene la fotbal, unde de mulţi ani n-avem nici o treabă, de handbal, unde după câte o chestie entuziasmantă, precum evoluţia fetelor din Baia Mare sau a băieţilor dinamovişti, vine şi câte un cataclism, aşa cum a fost jocul bucureştencelor cu Vardar, alaltăieri, ei bine, când ar fi atâtea de scris despre toate astea, eu vin cu o poveste despre Ronnie O'Sullivan. Pasionaţii de snooker cu siguranţă că urmăresc evenimentul acestei săptămâni, unul dintre turneele de mare tradiţie, Openul Ţării Galilor. Este prezentă, evident, toată floarea cea vestită, cu Ronnie şi Judd Trump în frunte. Campionul mondial Stuart Bingham (niciodată n-am să pricep cum a ajuns el să câştige titlul, dar sigur că nici el nu-şi poate explica) s-a cărat după primul tur. O chestie perfect normală. Dar tot în primul tur, partenerul lui de demonstrativ de la Bucureşti, unicul şi irepetabilul Ronnie O'Sullivan, a făcut una din ghiduşiile pentru care aparent nu există explicaţii. Juca cu Nimeni şi câştigase deja meciul, deoarece se joacă 4 din 7, iar el conducea cu 3 - 1 şi făcuse deja 104 puncte în ultimul frame. Era la foarte puţini paşi de un nou break maxim, de 147, iar bilele rămase nu mai ridicau nici o problemă. Ei bine, înainte de a lovi bila roşie următoare, Ronnie se întoarce spre arbitrul din cabină, întreabă ceva, apoi zâmbeşte larg. Când să lovească, se mai întoarce o dată, acum spre comentatorii BBC, iar întreabă ceva, apoi loveşte bila cumva altfel decât se aştepta toată lumea, astfel încât următoarea lovitură nu mai putea fi decât la bilă roz: 6 puncte în loc de 7, adio break maxim! A făcut finalmente break de ...146 în loc de 147! Explicaţia a venit a doua zi, mai întâi pe Yahoo, preluată de toată presa lumii: a fost forma lui de protest pentru premiul prea mic (asta îi întrebase pe cei din cabine, cât e premiul!), de numai 10.000 de lire sterline, acordat pentru break maxim, ceea ce, zice Ronnie, înseamnă desconsiderarea jucătorului şi a efortului pe care-l depune, în primul rând psihic. Unii s-au supărat, iar Ali Carter, revenit în circuit după două bătălii cu cancerul, l-a certat, spunându-i că putea dona banii unei fundaţii medicale. Dacă i-ar fi spus mai devreme, sunt sigur că o făcea. Oricum, gestul a fost uluitor şi pe deplin lăudabil. Go, Ronnie!