Multe şi minunate întâmplări ne-au populat ultimul weekend, iar dintre ele, parcă tot cele avându-i pe români în prim-plan au fost cele mai ale naibii. Prima dintre nebunii, prin dimensiunile ei, au comis-o handbaliştii de la Dinamo, care la un moment dat erau conduşi cu 10 goluri, diferenţă ce părea insurmontabilă, mai ales că de partea cealaltă nu se afla CSMU Suceava, ci Granollers. Era 18 - 8, şi singura speranţă mai părea a fi doar de a lua bătaie la ceva mai puţine goluri. Numai că împotriva a tot ceea ce ştiam până acum despre sportivii români, dintr-un lung şir de experienţe, situaţia s-a schimbat brusc: Dinamo a început să recupereze, astfel încât la pauză rămăseseră doar 7 goluri diferenţă. Aparent, tot insurmontabil. Finalul i-a găsit pe spanioli cu avantaj de numai un gol. Pe care l-a anulat francezul Diaw, pentru ca tot el să dea şi golul unei victorii absolut fabuloase. Rămânând în zona semicercurilor, aproape la fel au stat lucrurile şi la feminin, unde Baia Mare a obţinut o victorie tot senzaţională, tot în deplasare, în Franţa, tot în ultimele secunde (ba chiar în ultima!), şi adusă tot de o reprezentantă a Franţei pe tărâm românesc: numită Pineau, care cam vegetase preţ de 58 de minute şi ceva. Numai că în ultimele două s-a trezit: a egalat cu un şut de la şold dat ca din tun, iar la ultima fază a recidivat, trimiţându-şi echipa direct în sferturi de finală, iar pe conaţionalele ei, presupun, la medic. Arătau, săracele, de parcă le căzuse tavanul în cap, iar vreo 4 sau 5 păreau să aibă în plan suicidul. Întâmplarea numărul 3 vine din fotbal, şi respectă cam acelaşi scenariu: condusă cu 1 - 0 pe propriul teren de fabuloasa Leicester, Arsenal a reuşit cumva egalarea, iar când mai erau vreo 20 de secunde din cele 5 minute de prelungiri, neamţul Ozil a executat o lovitură liberă de la vreo 35 de metri. A pus mingea "cu mâna" pe căpăţâna lui Wellbeck, aflat la primul meci după luni multe de absenţa. Gol, victorie, şansă la titlu. Ideea, deloc nouă, este că până la fluierul final, indiferent despre ce sport e vorba, se joacă. Cu condiţia să vrei, să poţi şi mai ales să ştii că poţi.