După primele două seturi, parcă mi-l aminteam pe Roger din finala aia de la Roland Garros, după ce fusese maltratat de Rafa: „sunt tot eu!” – spunea el atunci. Şi acum tot el a fost, la 1-6, 2-6 cu Nole, seturi pierdute cu o iuţeală dezolantă. Bulversat de replica infailibilă venită de dincolo de fileu, nu numai retur, dar chiar şi serviciu mai bun (!), Federer ajunsese să apeleze la atacuri sinucigaşe la fileu, pe slice-uri scurte şi centrale! Era ca un portar la penalty acolo! Cumva, i-a smuls apoi un set lui Djokovic, dar departe de stilul lui, mai degrabă jocul său aducea a disperare, a muncă de jos. E adevărat, chiar şi aşa a iscat câteva perle. Punctul turneului, fără dubii, este cel din finalul setului 4, campionii oferindu-ne o mixtură de scurtă, lob, smash-uri şi apoi passing-ul uluitor al lui Roger. Dar ce folos, pentru că la 30-30 norocul a ţinut tot cu cel puternic, Nole făcându-şi rost de minge de meci cu ajutorul fileului! Şi chiar a fost noroc pur, căci puţin mai jos mingea s-ar fi oprit, iar puţin mai sus ar fi întâlnit racheta lui Roger pentru o formalitate din poziţia aia. Departe de mine să leg de asta victoria impresionantă a lui Nole, dar tare mi-aş fi dorit un set decisiv... Fiindcă, în ciuda diferenţei cosmice din primele două seturi, încă un set smuls de elveţian, în orice condiţii – cu chin, cu umilinţă, cu noroc – ar fi pus semnul egalităţii între cei doi.
Dar destul cu chestiunea asta ipotetică. Am alta, mai bună... L-am văzut pe Djokovic accesând un nivel de joc supra-uman cu Nadal, acum şi cu Federer. Oare de ce n-o face şi cu alţii? Poate pentru a nu ajunge să fie detestat, căci aşa s-ar întâmpla dacă ar pune mereu o asemenea prăpastie între el şi restul lumii. Îşi mai permite să se joace cu câte unii de-a şoarecele şi pisica, să ne mai ofere nişte emoţii, deşi pentru el sunt doar de suprafaţă. Şi probabil îşi râde de comentatorii care spun că meciul cu Simon, de exemplu, ar însemna cu adevărat ceva în perspectiva următorului. Răspunsul la întrebarea din titlu este ca-n bancul cu Rusia: cine vrea el.