Gabriel MANȚĂ

În ultimele două zile de tenis la antipozi nu s-au întâmplat prea multe lucruri care să ne tulbure, aşa că putem merge înapoi pe fir, până la eliminarea lui Nadal. În primul tur, da. Tocmai acum, când putea privi pe oricine în ochi, în afara lui Djokovic, a dat peste „bătrânul” Verdasco. Adică peste un tip profund interiorizat, care trebuia cu orice preţ să-şi exorcizeze un demon. Acea semifinală agonizantă, pierdută cu dublă greşeală... Fernando Verdasco nu învinge adversari, el duce o luptă cu sine. Dacă se biruie, atunci trece pe un alt palier şi meciul e gata. Nu are instinctul de killer al lui Nadal, n-o să afişeze privirea aia fioroasă şi n-o să lovească aerul cu pumnul la cine ştie ce punct câştigător. Nici n-o să se lamenteze ca Murray la vreo greşeală oarecare. În partida cu Rafa a jucat aproape dumnezeieşte, mai ales finalul ne-a făcut să ne întrebăm pe ce lume trăim. Când într-un set decisiv, al cincilea, un jucător e la 0-2 şi apoi se duce la 6-2, poţi să-ţi pui toţii banii pe Nadal, îi e caracteristic. Ei bine, de data aceasta a fost Celălalt. Adică Verdasco. Iar faptul că apoi s-a împotmolit în turul următor face parte din poveste. Ce treabă să aibă el cu Dudi Sela?! N-avea cum să-l motiveze suficient ca să se învingă iarăşi pe sine. Acesta este Fernando Verdasco.

Trecând la registrul pragmatic, să consemnăm fără patimă că am rămas fără fete la simplu. După ce i s-a întâmplat Simonei (apoi şi franţuzoaicei Cornet!), era previzibil. Monica s-a înhămat iar la munca ei sisifică şi cel puţin pentru asta ar fi meritat să mai treacă măcar un tur. N-a fost să fie, a dat peste o adversară, Kulicikova, neaşteptat de matură în joc pentru anii ei. Apoi, misiunea Alexandrei era foarte ingrată, cu toţi ochii noştri aţintiţi asupra ei, implorând-o parcă să işte o minune şi să nu ne lase singuri. Dar Kerber e o piatră prea tare, Alex a izbutit doar s-o clintească. Asta este, rămânem cu băieţii de la dublu, să le acordăm deci atenţia ce li se cuvine. Au debutat fără acute, amândoi trecând mai departe în două seturi, alături de partenerii lor. Să nu le facem traseul, mai bine meci cu meci, cum le place lor să spună.