Doru POPOVICI

Mă îndoiesc că printre cititorii acestei rubrici se mai află mulţi care să nu-mi cunoască fixaţiile: Real Madrid, Ronaldo, Ibrahimovici, Federer, Hamilton. Printre ele, în nici un caz la urmă, se afla şi numitul Ronnie O'Sullivan, cel mai spectaculos dintre toate numele enumerate, atât prin prestaţiile din timpul competiţiilor, cât şi prin declaraţiile sale ori biografia cu adevărat senzaţională. Din păcate pentru el, dar mai ales pentru dv, cei care nu aveţi răbdarea de a vă aşeza pentru câteva ore în faţa ecranului, spre a urmări măcar o partidă de snooker, dacă nu un întreg turneu, snooker-ul nu este un sport extrem de popular şi în România, din motive lesne de dedus, dar greu de expus în scris, întrucât mi-aş face mulţi duşmani. În regulă. Aşadar, pe Ronnie nu prea am/avem prilejul de a-l urmări foarte des, întrucât, între 2 - 3 turnee pe an (cât a jucat în ultimii ani) el se îndeletniceşte cu... alergatul! Uite-aşa, de plăcere. Şi ca terapie. Nici aici nu detaliez, dar vă recomand cartea lui, apărută de curând, intitulată "În fugă". Această fugă pare să-l obsedeze şi în timpul turneelor, unde realizează o medie de timp a loviturilor pe undeva între 15 şi 17 secunde. Iar asta, timp de câteva ore, cât durează un meci. Prin comparaţie, cei mai rapizi dintre ceilalţi, scot o medie în jurul a 24 de secunde, dar majoritatea peste jumătate de minut. Acum, în Masters-ul încheiat alaltăieri, unde Ronnie s-a dus după ce nu mai jucase de la Campionatul Mondial din aprilie 2015, după ce l-a executat cu 6 - 3 pe Mark Selby (care îi "furase" titlul în 2014), l-a bătut şi pe actualul campion mondial, Stuart Bingham, cu 6 - 5, iar în finală a mai făcut o nefăcută: a fost condus cu 1 - 0 de outsider-ul Barry Hawkins. A urmat o serie de ...10 (zece!) frame-uri consecutive, scorul final fiind deci de 10 - 1! Fără precedent într-o finală de masters, fără termen de comparaţie ca joc. Cele 200 000 de lire sterline câştigate înseamnă mai nimic în comparaţie cu salariile fotbaliştilor de oriunde în lume. De aceşti bani, însă, Ronnie oferă tot atâta bucurie spectatorului cât, să zicem, celebrul gol al lui Ibra din meciul cu Anglia.