Doru POPOVICI

Uuuufff, că greu a fost! Iar faptul că ambele finale, şi cea mică, şi cea adevărată, s-au jucat în câte un singur sens, certifica faptul că amărâtele alea de Olanda şi Polonia au avut mai degrabă şansă şi culoare favorabile decât ştiinţa jocului. Aşa încât sintagma mult tocită zilele astea conform căreia finala s-a jucat în semifinală este pe deplin corectă. Ceea ce trebuie subliniat este faptul că pentru prima dată în istoria ei, echipa noastră reprezentativă a stat bine cu capul. Nu, nu de la început, din moment ce a reuşit o contraperformanţă (tot) istorică în grupă, pierzând 3 meciuri cam fără replică, exact aşa cum o făcuse în toată istoria ei. Ca să înţelegeţi că nu vorbesc prostii, vă rog să reţineţi din amplele comentarii de după finalizarea aventurii ăsteia că până acum România a mai jucat 5 finale mici, pierzându-le pe toate. Pe toateee!!! E clar că s-a produs un fenomen care ne scapă. Sau pentru care nu găsim, cel puţin deocamdată, explicaţia corectă. Mie mi-a sunat extraordinar de bine în timpane, îndemnul ăla de început de partide sau de sfârşit de timeout-uri, când Vali Ardean urlă: „Pentru cine luptăm?", la care fetele răspundeau: „Pentru noi!". Aşadar nu pentru ţară, popor, istoria străbună, datini, obiceiuri şi tradiţii, Gerula, pacea mondială, viitorul luminos şi alte d-astea, ci pentru ele. Pentru a-şi demonstra în primul rând lor că nu sunt nişte panarame, nişte loser-e de-o viaţă, ci sportive hotărâte să-şi arate talentul şi dârzenia. Pentru a ne demonstra şi nouă, celor dispuşi să le înjurăm mult mai des decât să le lăudăm, că se poate lupta până la epuizare (ba chiar şi dincolo de ea!) pentru a-ţi arăta clasa. Să ne înţelegem: luate cu bucată, fiecare dintre ele are valoare excepţională, numai că niciodată până acum nu reuşiseră să devină şi o echipă. Paradoxal, România a devenit o echipă adevărată abia atunci când la comandă s-a aflat un suedez! Tot paradoxal, acest fenomen s-a produs atunci când fetele n-au mai luptat pentru bazaconiile alea înşirate de mine mai înainte, ci pentru ele. De aici, rezultă că grohăielile patriotarde cu care le-au îngreţoşat ani de-a rândul alde Tadici şi ceilalţi de-o mamă cu fosila s-ar putea să fi fost factorul care le-a inhibat pe ele şi ne-a îmbolnăvit pe noi atâţia ani la rând.