Gabriel MANȚĂ

Cred că deja aţi auzit şi citit de destule ori până acum despre onoarea care ne revine la turneul final al Campionatului European din 2016, adică oferirea replicii pentru ţara gazdă în meciul de deschidere. Dar această onoare vine la pachet şi cu obligaţia de a nu ne face de râs. O repetare a jocului cu Franţa din 2008, acel 0-0 piţurcian, ar însemna să ne facem abonament la titlul de cea mai anostă echipă la „europene”. Rezultatul ar fi bun, nu zic nu, dar nu obţinut cu fundul în poartă. Mai degrabă aş traduce această onoare a deschiderii cu obligaţia de a marca în poarta cocoşilor. După care vom putea gestiona în continuare orice punctaj am avea. Realişti fiind, ar trebui să ne facem planul cu un debut de zero puncte. Asta ar presupune victorie obligatorie în meciul cu Elveţia, care devine astfel jocul-pivot al prezenţei noastre în Franţa. Că elveţienii au o generaţie de calitate şi sunt consideraţi favoriţii secunzi ai grupei nu înseamnă mare lucru, am mai văzut echipe venite pe cai mari pe la turnee finale şi plecate cu coada între picioare. Personal, mi-e teamă să n-o facem de oaie cu Albania, a cărei primă prezenţă la o astfel de competiţie va stârni o adevărată isterie în această ţară şi e de la sine înţeles că alde Balaj (internaţional albanez, nu...) şi ai lui vor trage cu dinţii, mai ales în confruntarea cu vecinii din Balcani, după cum ne pot confirma şi sârbii.

În rest, dacă ne rotim privirea şi spre celelalte grupe, ea rămâne pironită pe cea cu litera E: Belgia, Italia, Irlanda, Suedia! Ce poţi spune despre o asemenea distribuţie? Că e fără fisură. Nu m-aş mira ca pentru calificare să conteze criterii secundare, gen număr de goluri marcate. Nu e departe nici grupa D, cu Spania, Cehia, Turcia şi Croaţia. Alte puncte de atracţie vor mai fi meciurile Anglia – Ţara Galilor (nu e în ultima etapă din grupa B, cum s-ar fi putut specula, ci în a doua), Polonia – Ucraina (exact organizatoarele turneului final precedent!), precum şi o interesantă alăturare cu iz cezaro-crăiesc, Austro-Ungaria.