Doru POPOVICI

Din nou mi s-au suprapus evenimentele, din fericire mai puţine şi mai uşor de selectat decât cu o săptămână în urmă, când v-am povestit cât de greu îmi fusese. Alaltăieri, evident că am optat pentru Roger Federer pe televizorul "principal", pentru Ronnie O'Sullivan pe celălalt, rămânând să urmăresc grafică online de la Dinamo - Steaua, cu trecere pe televizor în momentele importante. M-am descurcat binişor, mai ales că Federer, generos cum îl ştiţi (că aşa sunt toţi favoriţii mei, în moţ cu Real Madrid!), l-a lăsat pe Nole să-l bată (şi astfel să-l egaleze la scorul general în meciurile dintre ei, 22 - 22) în numai două seturi, ceea ce mi-a oferit şansa de a vedea integral repriza a doua de la Steaua - Dinamo, chestie pe care o regret şi acum! Nu, nu înfrângerea lui Roger e ceea ce regret, ci faptul că am asistat la o panaramă de meci între două echipe de maimuţoi în ghete, pentru care nu există practic nici o regulă, nici o tactică şi, în general, nimic care să aibă de a face cu fotbalul. Sigur că fanii dinamovişti jubilează, dar nu-i nici o şmecherie să baţi nişte necalificaţi încă mai necalificaţi decât învingătorii. Spectacolul suprem al zilei a fost însă întâlnirea de la Bucureşti dintre Ronnie O'Sullivan şi Stuart Bingham. Ca să ne raportăm la fotbal, spre a-i face pe cei nefamiliarizaţi cu snookerul să înţeleagă despre ce-i vorba, am să spun că Stuart este actualul campion mondial (adică un fel de Germania), în timp ce Ronnie este veşnic cel mai bun, mai spectaculos, mai imaginativ, deci un fel de Brazilia! Au executat ambii nişte lovituri senzaţionale, au avut şi ratări tot aşa, dar fiind vorba de un spectacol, toată lumea s-a bucurat, mai ales că şi arbitrul, minunata Michela, făcea parte integrantă din show. Chestia cu adevărat excepţională a avut loc la sfârşit: uimiţi de entuziasmul publicului, cei doi, deşi meciul "pe puncte" luase sfârşit, au hotărât să facă un "bis"!!! Adică să mai joace două frame-uri, de dragul publicului! E clar că Ronnie a înţeles că noi nu suntem chinezi (cunoscătorii ştiu de ce!), ba mai mult: a promis live că vine şi la anul la Bucureşti, la European Open. Ceea ce însă m-a făcut de-a dreptul fericit este însă faptul că la fotbal nu se face bis niciodată. Vă imaginaţi ce ar fi însemnat un bis la Dinamo - Steaua? Dar la Real - Barca!?