Doru POPOVICI

Nu cred să fie vreo persoană în ţara asta, inclusiv cele cărora nu le place fotbalul, care să nu fi auzit de celebrul slogan dinamovist "Câine până la moarte!", prin care atât galeria (ai cărei membri, habar n-am când şi de ce, s-au autoproclamat cândva "câinii roşii"), cât şi fotbaliştii şi tot staff-ul îşi afirmă ataşamentul neţărmurit faţă de clubul ale cărui culori oficiale sunt roşul şi albul. Lor se vede că le place mai mult roşul, ceea ce ar fi o explicaţie parţială a sloganului. Pe de altă parte, cuvântul "câine" cred că vrea să sugereze răutate, agresivitate, cam ca aceea a pitbullului sau a dobermanului, deşi cel mai adesea, prin jocul etalat, dinamoviştii par mai degrabă labradori, specie care, se ştie, în relaţia cu omul nu se manifestă decât prin pupuri şi lins, muşcătura fiindu-i cu totul străină. De fapt, cred că greşesc: labradorul impresionează măcar prin gabarit, ceea ce la dinamovişti nu e cazul. Ei par mai degrabă nişte chihuahua pe care, când îi vezi (dacă îi vezi!) te umflă instantaneu râsul. Mai nou, "câinii" au inventat o sintagmă nouă, atât de nouă încât nici nu putea să nu includă cuvântul "new", chestie care cred că vrea să sugereze deschiderea măcar europeană, dacă nu chiar planetară, lucru de înţeles din moment ce Dinamo, de vreo 15 ani încoace, se tooot pregăteşte de Champions' League. Acest "New Dinamo", căci aşa se intitulează panarama de echipă care nu se sfieşte să dea spectacole pe bandă rulantă, de un umor indescriptibil (ultimul spectacol, cel de la 1-5 cu copiii ăia, a fost de-a dreptul demn de Oscar), este alcătuit, dacă-i întrebi cu bucată pe fotbalişti sau ce-or fi ăia, tot din câini până la moarte. Ceea ce e pe deplin plauzibil. Chestia haioasă e că fotbalişti au fost, probabil, doar până la naştere. Fiindcă după aia par a nu fi văzut măcar o dată în viaţă o minge.