Doru POPOVICI

Iar am ajuns acolo unde nu ne dorim niciodată: la un "meci decisiv", fi-v-ar decisivele care nu se mai termină!, când încă din primăvara am fi putut fi calificaţi, iar acum am fi putut experimenta diverse formule tactice, scheme de joc, ori am fi avut liber la introdus în echipa ceva puştani de pe la Hagi, în loc să ajungem să ne punem speranţe pentru turneul final în...revenirea lui Mutu! Vreau să spun că panarama de joc pe care ni l-a tot adus pe ecrane arătarea asta de echipă numită România nu are absolut nicio legătură cu fotbalul adevărat, avântat, pe care îl tot vedem, săptămână de săptămână, pe la alţii. Nu ştiu de unde, şi mai ales de ce, l-om fi dezgropat pe Nea Tata Puiu, care la rândul lui a dezgropat un fotbal pe care alţii l-au îngropat de ceva decenii... cam de pe vremea când hiperofensiva Naţională a României (culmea!, condusă şi atunci tot de, acum, fosilizatul Iordănescu!) dădea lecţii de spectacol fotbalistic prin America, unde mătura gazonul ba cu Columbia, ba cu Argentina... Fotbalul ăsta, de fapt antifotbalul, inventat de Piţi, lasă-ne, şi perpetuat de Răzvan Lucescu înainte de a-l reinventa iarăşi Piţurcă, se pare că a intrat în venele şi-n gena de tip nou a fotbalistului român. Habar n-am ce trebuie să faci pentru a nu mai înscrie şi altă dată 1(UN) gol în 4 meciuri (toate "decisive"!), dar sigur e că o campanie mai de rahat ca asta n-am avut...nici măcar noi! Adică nici pe vremea când ne usca Danemarca la Bucureşti. Avem cea mai uşoară grupă din câte s-ar fi putut imagina, dar am ajuns să ne tremure izmenele înaintea "decisivelor" cu, ptiu!, Finlanda şi Ferroe. Ştiţi ce cred eu că s-ar cuveni? Ca în loc de un 0 - 0 azi, mai bine să pierdem cu 4 - 5, ca să fim nevoiţi să batem în Ferroe cu  4 - 0. Hai, mă, aveţi nerv să daţi 4, chiar cu riscul de a primi 5? Adică să jucaţi şi voi o dată în viaţă chiar fotbal?