Rata de conversie a mingilor de break: una din două – Djokovic, una din şase – Federer! Numărul de mingi de break procurate de Djokovic: pe jumătatea celor ale lui Federer! Numai aceste date statistice să le fi ştiut şi era clar cine urma să fie campionul. Dar cum a fost posibil? Pare greu de crezut, dar poate că nici Federer n-a făcut faţă presiunii. I-a supravieţuit mai tânărului Nadal, adică a scăpat de dracu, cum ar veni, iar acum a dat peste ta-su. Roger ştie că viaţa lui ar fi “şi mai” perfectă, apropo de afirmaţia Flaviei Penetta, cu un trofeu de Grand Slam pe final de carieră. Aşa cum s-a strecurat pe lângă Nadal pentru unicul triumf la Roland Garros, ar trebui să se strecoare acum şi pe lângă Djokovic. Fiindcă să treacă prin el pare că nu mai poate. Ocazia mare a fost anul trecut, când Nole a fost eliminat de Nishikori, numai că tocmai atunci s-a găsit Cilic să spulbere totul în jur. În rest, la Wimbledon, doi ani la rând, nimeni nu l-a deraiat pe sârb pe jumătatea lui de tablou, după cum nici aici, la New York, nu s-a găsit vreo buturugă mică. Mai mult, oamenii care i-ar fi putut ridica probleme, Anderson şi Wawrinka, au fost pe partea lui Federer, care i-a scos fluierând. Şi aşa s-a ajuns la finală, acolo unde Feder a arătat toată gama de lovituri şi ceva în plus, numai linişte interioară nu. El poate lovi tare cu mâna relaxată, numai din accelerare, dar îndoiala îl făcea să vrea mai mult şi mâna strângea instinctiv racheta mai tare, iar precizia ceasului elveţian se pierdea. Şi chiar şi aşa, Federer tot n-a fost departe. Ba chiar supărător de aproape. O minge, una singură de break în setul trei şi ar fi condus el cu 2-1 la seturi. Sau măcar una în setul 4, cât să reintre în set! Emblematic pentru lipsa încrederii, care duce la soluţii disperate, mi se pare acest episod: Nole serveşte cu mingea a doua la 15-40, iar Roger se trage să dea cu dreapta tocmai de la “teu”! Şi de câte ori nu fusese pedepsit de Nadal, care îi citea intenţia asta ca un jucător de poker în devenire, cu as pe al doilea serviciu...