Răspunsul logic ar fi că e de un singur fel: blocaj, şi atât. Cauzele probabil însă că sunt multe, nenumărate, unele operând instantaneu, în timpul desfăşurării ostilităţilor, iar altele pe termen lung, adesea permanent. Aici intră în discuţie o sumedenie de factori, de la voinţă la condiţia fizică, de la vârstă la mijloacele tehnice şi tactice cu care operează sportivul. Şi încă multe altele, inclusiv... starea vremii, aşa cum spun comentatorii că s-a întâmplat în meciul dintre Halep şi Azarenka, unii susţinând că întreruperea datorată ploii ar fi favorizat-o pe Simona. Chiar dacă Azarenka avea în acel moment un game în faţă, să nu uităm că în cel întrerupt conducea Halep cu 40 - 15 şi se afla la serviciu, deci era practic egal scorul general, fiindcă şi la seturi era 1 - 1. Restul a fost doar logic, Simona Halep făcând, am mai spus-o, de departe cel mai bun meci din carieră. A venit apoi blocajul din semifinală, cel care mi-a sugerat şi titlul de azi. Penetta a fost doar ea însăşi, în timp ce Halep nu cred că a jucat la mai mult de 30% din ce arătase în meciul cu Azarenka. În mod evident se blocase psihic, pentru mine singura explicaţie fiind aceea că se temea şi acum, ca şi atunci, la Roland Garros, de marea performanţă. Numai că de data asta avea în faţă un adversar pe deplin abordabil, aflat la ani lumină de Şarapova în privinţa calităţii jocului. Într-un fel, eşecul de acum al Simonei este pe deplin comparabil cu cel al Naţionalei noastre de fotbal în 1994, când calitatea jocului şi a lotului o îndreptăţeau să câştige la pas Campionatul Mondial... numai că a bătut-o în sferturi Nimeni, adică Suedia. Despre blocajul psihic al lui Federer în faţa lui Djokovici cred că s-ar putea scrie (şi se vor scrie, sunt sigur) volume întregi de cărţi de specialitate. În mod evident, Roger joacă cel mai frumos şi mai eficient tenis şi din istorie, şi de azi. Dar doar până îi iese în cale Nole. Atunci totul se şterge. Rămâne doar un sportiv vulnerabil care, înainte de a fi bătut de adversar, are grijă să se bată singur.