Doru POPOVICI

A fost mai întâi catastrofa de meci cu Ungaria, aflată sub semnul dezbaterii la nivel naţional a unei chestiuni de pură strategie: de ce nu a fost convocat şchiopul la Naţională? Explicaţia a fost simplă: şchiop sau nu, important e doar că nu joacă nicăieri. Odată lămurită asta, a apărut ailaltă: cu descalificatul Sînmărtean sau cu dodolotul Budescu? Împreună nici nu se punea problema, de parcă ar fi fost vorba de Messi şi Ronaldo! Iar alde Mourinho, varianta de Dâmboviţa, n-a găsit răspuns la aşa dilemă nici în iconiţe, aşa că a făcut ce l-a dus capul: cu ăla vreo repriză şi ceva, restul cu ălalalt. Mă gândesc că şi dacă-i punea împreună, tot în inferioritate am fi jucat, fiindcă eroii ăştia locali, scoşi la extern, nu fac împreună cât un fotbalist normal! M-a mai mirat vineri să văd că singurul care s-a agitat şi a încercat câte ceva, dovedindu-se de departe cel mai bun din echipă, a fost piticul ăla pe care eu, dacă aş fi fost antrenor la orice nivel, l-aş fi lăsat maximum să care echipamentul! Păi dacă am ajuns să ne punem ultima speranţă în Torje, vă daţi seama, boieri dumneavoastră, în ce hal am ajuns!? Mă gândeam că după meci vor veni cu ceva scuze, cu declaraţii patetice de război total cu grecii, cu promisiuni de spectacol şi de goluri-cascadă. În loc de asta, vreo doi bâlbâiţi, trei cu Nea Tata Puiu, au grohăit că suntem în grafic, că suntem ca şi calificaţi şi că, pe ansamblu, treaba-i bună. La aşa măgărie, ce dracu' să mai fi aşteptat de la meciul cu Grecia decât o recidivă? Care a şi venit, întocmai şi la timp, banda de neisprăviţi făcând pe teren tot ce ştie ea mai bine, adică nimic, nimic, nimic. Iar la final, desigur, aceeaşi chestie: calificarea e ca şi rezolvată, suntem pe locul doi, ne mai trebuie doar 4 puncte. Totul cu zâmbetul cretin pe aceleaşi mecle de tăntălăi. Bă, ştiţi voi ceva ce nu ştim noi?