Doru POPOVICI

O sumă de evenimente din ultima vreme, în care au fost implicaţi sportivi români, m-a pus serios pe gânduri. Ideea e că între ceea ce vedem în direct şi ceea ce spun în legătură cu performanţele tocmai cei direct implicaţi, sportivii şi oficialii, dar şi o importantă parte a presei, e o diferenţă enormă: este diferenţă dintre bunul-simţ comun, al meu şi al dv, pe de o parte, şi tupeul fără seamăn al celor care cel mai adesea câştigă bani buni fără a produce nimic. Vreţi exemple? Avem, vorba operei clasice, căcălău, Măria Ta! Bunăoară, paraziţii din fotbal, dintre care o consistentă majoritate pare să nu aibă nimic în comun cu nobila activitate, ne terorizează de ani întregi cu golănia aia conform căreia "nu avem loc la masa bogaţilor". Prin asta, ni se explică, pentru cine-i nu fraier, ci de-a dreptul idiot (aşa cum ne consideră cei despre care am amintit) şirul de eşecuri care pare fără sfârşit. În acest timp, ţări mai sărace, dar unde bunul-simţ nu e mort şi-ngropat ca la noi, de pildă Islanda, şi-au văzut de treabă, reuşind acum, în 2015, performanţe neverosimile: Islanda e lider într-o grupă chiar infernală, din care Olanda se pare că nu prinde nici barajul! Cum dracu' de Islanda încape la "masa bogaţilor", iar România nu? Chiar dacă ne calificăm şi noi, asta nu schimbă abordarea. Vă dau şi alt exemplu: atletismul, în care la Mondialele de la Beijing, pe locul 1 pe naţiuni s-a clasat... Kenya!!! Iar noi am prins o singură finală, în care un şchiop s-a calificat degeaba! O fi Kenya ţara aia bogată care nu ne primeşte la masa ei!? Sau mai degrabă o fi vorba de lene, dezinteres, altfel spus, nesimţire? Care nesimţire a umplut şi bărcile de canotaj, şi ringul de box, şi... cam tot ce-i sport. Masa bogaţilor? Aiurea: e vorba de masa adevăraţilor sportivi, care au talent, dublat de pasiune şi înmiit de muncă, muncă şi iar muncă. Şi ce dracu' ar putea căuta un sportiv român la masa celor care muncesc!?