Doru POPOVICI

Zău că a ajuns să mă apese sumbra mea previziune de acum ceva vreme, cum că în ediţia asta a cupelor europene nu vom avea nici măcar o reprezentantă. Între timp, îmi mai moderasem pronosticul, cam cu speranţa condamnatului la moarte că se va petrece o minune. Ba chiar ajunsesem să sper la două echipe în Europa League. Dacă vă amintiţi, ultima dată când am atacat subiectul, scrisesem că în mod paradoxal Astra are mai multe şanse decât Steaua. Ei bine, măcar această ultimă speculaţie aproape că mi-a ieşit, cele întâmplate alaltăieri venind să o confirme. Ce am văzut, aşadar, alaltăieri? Nimic nou: o Astra uşor buimacă la început, exact ca în turul anterior (în ambele partide!), când până nu a primit două goluri sau măcar unul, nu a început să joace fotbal. Însă, odată golurile încasate, băieţii s-au trezit şi au început să arate că ştiu şi cu mingea, dar mai ales cu mintea. Fiindcă un meci în care eşti condus cu 2 - 0 după primele câteva minute se câştigă mai ales cu psihicul. Sigur că şi cu picioarele, dar fără un caracter puternic, la nivelul întregii echipe, nu poţi decât să mai încasezi alte câteva goluri. Iar Astra, la fel de repede cum a luat cele două "boabe", a răspuns tot aşa, întorcând rezultatul până la pauză. Sigur că ne-ar fi bucurat pe toţi să mai înscrie măcar o dată, dar chiar şi aşa, pe bază de antecedente, putem spera să o vedem făcând-o la Alkmaar, din moment ce la Londra a făcut-o de două ori. Are, cu certitudine, şanse de calificare. În schimb, Steaua a continuat, ba parcă şi amplificându-l, dezastrul de joc fără cap şi coadă cu care ne-a obişnuit deja. Am ştiut că va pierde încă din ultimul minut al primei reprize, când s-a accidentat mintea, adică Hamroun. Mai rămăsese mingea, dar fără minte oricum nu ştii ce să faci cu ea.