Gabriel MANȚĂ

Când vă spuneam că am fost la turneul de tenis feminin de la Bucureşti în primul rând pentru a vedea la lucru jucătoarele din România, o avusesem în vedere şi pe Patricia Ţig, aflată la acea vreme la prima sa prezenţă la un turneu WTA, graţie unui wildcard oferit de organizatori. Cum debutase promiţător, cu o victorie în două seturi în primul tur, meciul ei cu slovena Hercog era interesant de văzut. Dar când am ieşit pe de Central, unde fusese meciul altei românce, am aflat că partida Patriciei, de pe terenul 1, se încheiase cât ai clipi, cu 0-6, 2-6. Mărturisesc că atunci nu mi-am făcut iluzii, gândindu-mă că era vorba despre o fată dintre cele care împliniseră vârsta, dar nu reuşeau să facă saltul acolo unde este presiunea adevărată. Am văzut-o apoi jucând dublu cu Andreea Mitu şi avansând frumos până în finală. Am remarcat doar lovitura de dreapta, expediată constant cu o forţă sensibil peste medie. Toate bune, dar nimic nu anunţa ceea ce urma să se întâmple la următurul turneu WTA, cel de la Baku. Odată prins gustul, Patricia a început cu calificări, apoi a avansat tut cu tur, până în... finală, lăsând-o pe drum inclusiv pe favorita numărul 1, rusoaica Pavliucenkova! Ar fi fost prea frumos, cum scria Ioan Chirilă despre câştigarea salatierei, să ne trezim din senin cu un titlu de la o jucătoare practic necunoscută. Numai că în finală i-a apărut în faţă o jucătoare de „teapa” ei, adică una cvasidebutantă la acest nivel. Şi a urmat acel blocaj păcătos, de care a suferit şi Andreea Mitu la Roland Garros, când a dat în optimi peste o vecină de clasament, croata Ana Konjuh. De data asta era vorba de o altă rusoaică, Gasparyan, pe care Patricia a reuşit s-o ducă în decisiv, dar acolo a clacat la zero. Rămâne, oricum, surpriza unui salt atât de brusc. Contează mult gestionarea momentului.

Ştiu că promisesem o pauză mai mare de tenis, dar dacă evenimentele mă provoacă... Pentru că există ceva interesant de relatat şi la băieţi. Nu la ai noştri, trebuie să ne obişnuim, cel puţin în ceea ce priveşte „simplul”. Marele Nadal, în plin debut de sezon hard, s-a înscris la un turneu pe zgură numai şi numai pentru a mai simţi gustul victoriilor şi a se reobişnui cu ele. A reuşit să câştige la Hamburg, în faţa celui cu care pierduse de două ori în acest an pe zgură: Fognini l-a întins în două seturi cu prelungiri, şi cu puţin scandal, dar de data asta n-a putut să-l împiedice pe Rafa să sărbătorească alunecând pe zgură ca un fotbalist pe iarbă! Rămâne de văzut ce va avea un impact mai mare: faptul că a revenit pe zgură în loc să joace pe hard sau că a căpătat un dram de încredere.