Doru POPOVICI

Alaltăieri, pe Hungaroring, a avut loc o nouă etapă de Formula 1, o competiţie în care de-a lungul anilor am avut câţiva favoriţi: Ayrton Senna, Nigel Mansell, Schumacher. De câţiva ani buni, ţin cu Lewis Hamilton, fiindcă are şi el doza aia de nebunie (din fericire, suficient de bine controlată, în general) care îi deosebeşte pe marii campioni de restul sportivilor. Dacă ar fi să pun în balanţă bucuriile şi suferinţele pe care Hami mi le-a adus în timp, categoric ies pe minus. Ţin minte cum timp de vreo două sezoane nu se mai alegea nimic: cursă după cursă, doar incidente tehnice, starturi ratate, ieşiri în decor. Frustrare totală, şi la el, şi la mine. Anul trecut, în sfârşit, revenire la normalitate, ba şi ceva pe deasupra: câteva curse cu plecare de pe ultimul loc sau de pe linia boxelor, în care Hami mânca nori şi ajungea pe podium sau chiar câştiga. Iar anul acesta, în care e limpede ca lumina zilei că între Mercedes-ul lui şi al lui Rosberg şi toate celelalte maşini e o diferenţă colosală, cam ca între Ferrari şi celelalte pe vremea supremaţiei lui Schumi, orice cursă care nu-l are pe Hami în pole position şi care se încheie fără el pe locul 1 pare o anomalie. La Budapesta, totul era în grafic: Hami în pole position, vremea bună, maşina în ordine. Numai că la start, până la prima curbă, era deja pe locul 4!... de parcă uitase frâna de mână trasă! După vreo două tururi, direct pe locul 10, că mai ieşise şi prin pietriş, şi pe iarbă. A recuperat nebuneşte, de-a ajuns pe 4, iar când să urce pe 3, iată-l pe locul...12! Cu tot cu o penalizare. Mai erau, parcă, 17 tururi din 69, când iar a luat-o din loc: pe 10, pe 7, 5, în final pe 4, după încă un recital la limita psihiatriei. Culmea e că diferenţa între el şi Rosberg, la general, a crescut, fiindcă şi ăsta a făcut o pană când mai erau vreo 4 tururi şi când el era pe 2, aşa că a terminat pe 8. Ştiţi ce cred? Că, înainte de cursă, consumul de palincă e dăunător!