În sezonul care marchează schimbarea sistemului de desfăşurare a campionatului, prin introducerea secţiunilor de play-off şi play-out, fotbalul românesc a început primul în Europa. E drept, dimpreună cu fotbalul din Croaţia, dar premiera rămâne premieră. Remarc şi o ciudăţenie a fotbalului bucureştean: urmează calea locuitorilor din cartiere, migrând spre localităţile învecinate. Locuiesc în Drumul Taberei şi cel mai apropiat stadion este cel din Ghencea. Nu mai găzduieşte meciuri de primă ligă. La distanţă comparabilă, în sensul celălalt al tramvaiului 41, se află stadionul din Regie. Şi el e pierdut pentru meciurile de primă ligă. O staţie mai sus, sub Grant, se găseşte stadionul din Giuleşti. Cum Rapidul a retrogradat în B, nici aici nu se va vedea fotbal de primă ligă. Nici stadionul din Cotroceni, fief-ul Progresului, nu e departe, dar a fost scos de mai multă vreme din circuitul aceluiaşi fotbal de primă ligă. De altfel, în Regie şi Cotroceni nu se joacă nici măcar fotbal din ligile inferioare, în primăvară am prins derby-ul de tradiţie Sportul-Rapid pe un teren în campusul din Agronomie! Departe, dincolo de Piaţa Victoriei, pe mereu aglomeratul bulevard Ştefan cel Mare, rezistă încă „Groapa” lui Dinamo. Aceasta găzduieşte doar meciuri de pluton, a căror acoperire în tribune n-ar justifica închirierea Arenei Naţionale. La ce public mai atrage Dinamo, probabil doar meciurile cu Steaua ar fi rentabile. Trăgând linie, doar pe Dinamo şi pe Arena Naţională, acolo unde îşi joacă Steaua meciurile, se mai poate vedea fotbal de primă ligă în Bucureşti! Iar Steaua şi Dinamo au rămas singurele echipe din capitală, după ce, la un moment dat, era inflaţie de echipe bucureştene. Ironia sorţii este că, aşa cum spuneam la început, fotbalul bucureştean s-a mutat la ţară! În acest sezon, Concordiei Chiajna, care are stadion propriu, i s-a alăturat FC Voluntari, numai că aceasta îşi va juca meciurile deocamdată în Groapă, asta până când se vor finaliza lucrările de modernizare la stadionul din Voluntari, pe numele său... „Anghel Iordănescu”! Iar din divizia B pândesc Clinceniul, Berceniul şi Baloteştiul...