Doru POPOVICI

Eram mai sceptic că niciodată în privinţa rezultatului Stelei în preliminariile Champions' League, nedându-i şanse nici de calificare, nici măcar de vreun rezultat pozitiv în cele două confruntări cu ăia care nici ei n-au teren, nici ei n-au antrenor, dar presupuneam că măcar au jucători de fotbal. Mă bazam, evident, pe debutul dezastruos de sezon al Stelei, fără gol înscris în 180 de minute de joc oficial, precum şi pe ceea ce (nu) arătaseră fotbaliştii ei pe teren, jocul echipei fiind un haos perfect, în care se părea că băieţii ăia nu se mai văzuseră niciodată înainte. Iar faptul că în teren urma să între unul care chiar nu mai jucase vreodată alături de ceilalţi, numitul Tade, a cărui prezenţa era privită ca salvarea venită din neant, era chiar neliniştitor. Vă mărturisesc şi că pentru prima dată în viaţă am jucat la pariuri împotriva unei echipe româneşti, pronosticul meu fiind 1X. Ei bine, asta nu m-a împiedicat să ţin cu Steaua cât a fost meciul de lung, iar în privinţa lui Tade să am numai cuvinte de bine. Sigur că l-am înjurat încă de la primul şut, ăla când a scăpat singurel spre poartă, puţin lateral dreapta, şi de la vreo 18 metri a şutat peste peluză. Sigur că m-a mai enervat acelaşi Tade de alte câteva ori, când mingea nu voia să intre în aţe, dar pe ansamblu zic că el a fost cheia victoriei, felul în care se implică în joc şi trage echipa după el fiind nu rarissim, ci de-a dreptul unic în peisajul fotbalistic de la noi. Este indiscutabil marele câştig al Stelei şi totodată justificarea speranţelor pe care acum mi le pun în pătrunderea echipei chiar în grupele Champions' League. Faptul că are deja asigurată prezenţa în cealaltă competiţie cred că îi poate asigura şi liniştea în vederea abordării play-off-ului care să o ducă acolo unde, după jocul de alaltăieri, chiar merită să ajungă.