Gabriel MANȚĂ

S-a terminat şi serialul Wimbledon de anul acesta, iar acum avem toate datele pentru a încerca să le interpretăm. Cea mai lipsită de nuanţe interpretare ar fi să spunem că a fost un turneu previzibil, câştigat clar de liderii ATP şi WTA, ceea ce arată dominaţia totală a acestora asupra celorlalte nume din circuit. Dacă în cazul Serenei e vorba de o perpetuare a situaţiei, Djokovic ajunge la al nouălea Slam, deci în anticamera galeriei selecte a celor care-şi scriu trofeele cu două cifre, iar anul nu s-a terminat. Aşa cum anticipam în articolul precedent, Federer n-a putut face faţă în ultimele două seturi, deşi cifrele sale la serviciu ne arată că s-a aflat în parametrii obişnuiţi, în tenisul său de croazieră. Sigur, a reuşit prea puţini aşi în comparaţie cu semifinala contra lui Murray, dar nu cumva pentru că Djokovic a returnat mult mai bine?! Nici procentajul primului serviciu al lui Roger n-a mai fost cel stelar de 85%, dar nu cumva tocmai pentru că dincolo nu se mai afla Murray, ci Djokovic, al cărui retur îl obliga pe elveţian să rişte mai mult cu primul?! Nole şi Andy sunt consideraţi amândoi jucători de retur, dar impresia mea este că sârbul a trecut deja la cu totul alt nivel. Iar veştile proaste pentru adversarii săi nu se opresc aici… Djokovic a servit monstruos atunci când a avut de salvat mingi de break şi/sau set (Radu Cosaşu l-a încadrat la categoria “căpcăuni”)! Să nu uităm că, în optimi, Anderson a avut minge de break în decisiv şi nici n-a mirosit serviciul următor. La fel, în finală, Federer a avut câteva mingi pentru a câştiga primul set, ceea ce era o condiţie necesară, chiar dacă nu şi suficientă, pentru a avea şanse la trofeu, însă Djokovic parcă ar fi folosit o puşcă cu lunetă la serviciu! Asta ne arată că Nole şi-a îmbunătăţit, rând pe rând, aproape fiecare aspect al jocului său, până la un nivel care tinde spre… înspăimântător! Când erau tot cam pe-acolo, Roger şi Rafa s-au rezolvat reciproc, apoi i-a rezolvat Nole pe-amândoi, rămâne de văzut dacă va găsi cineva soluţia pentru jocul sârbului. Poate Stan, poate doar timpul…