Gabriel MANȚĂ

Ştiu că a fost finala Copei America, dar nu cred că un nou 0-0 heirupist merită mult mai mult decât simpla consemnare a câştigătoarei. A fost Chile, ţara gazdă, şi nu se poate spune că n-a meritat, vorbind strict de meciul cu Argentina. Că pe drum le-au mai făcut arbitrii pârtie, asta nu reţine palmaresul. Şansa Argentinei a început să pălească atunci când s-a accidentat di Maria, dar şi când Tata Martino i-a ales înlocuitorul, pe Lavezzi. Acesta s-a aflat de două ori în situaţie de gol, prima dată luându-l la ţintă pe Bravo (care ar fi apărat şi cu mâinile legate la spate, căci mingea l-ar fi nimerit în cap!), în timp ce la a doua ocazie nu şi-a mai asumat finalizarea, oferindu-i lui Higuain cea mai proastă pasă bună, adică atât cât s-o ajungă, dar în unghi foarte ascuţit (e drept, chiar şi aşa, un vârf cu pretenţii ar fi trebuit s-o bage în aţe).

Dar mai bine un cântec vesel să cântăm, în timp ce facem trecerea pe iarba de la Wimbledon. Sau poate n-o fi el prea vesel, dar măcar sună bine: nu ştiu cum se face, în timpul meciului dintre Rafa Nadal şi Dustin Brown, m-am apucat din senin să fredonez „Dust in the Wind”! Am mai povestit despre această combinaţie de gene germano-jamaicane, care face şi suta de atacuri la fileu într-un meci (99 cu Rafa!). Omul nu e chiar la prima tinereţe, are 30 de ani, n-a avut antrenor mare parte a carierei, ceea ce explică libertatea sa din teren, lipsa de închistare în canoane. Interesant, până la 25 de ani a colindat prin circuit într-o rulotă, singura lui grijă fiind să câştige suficienţi bani la un turneu cât să aibă de benzină până la următorul. Mai făcea mărunţis racordând rachete la jumătate de preţ sau oferind adăpost temporar altor jucători pentru care a sta la hotel era un lux. Abia când a ajuns în preajma primei sute ATP, a început să câştige suficienţi bani cât să intre cu adevărat în rândul profesioniştilor, iar acum, iată, îl elimină din nou pe Nadal (după Halle, anul trecut), de data asta asta la ditamai turneul de Grand Slam! Bineînţeles, a ieşit în turul următor, căci nu poţi accesa în faţa lui Troicki aceeaşi exaltare ca în faţa lui Nadal. Oricum, nu i se poate lipi eticheta de jucător atipic, pentru că el este realmente unic, aşa cum este şi Monica noastră, cu acel forhand permanent tăiat, care nu-i aduce puncte direct câştigătoare în statistici, dar îi câştigă destule meciuri! Continuăm a le număra, căci Monica a făcut pasul în săptămâna a doua.