Scandalul numirii lui Mirel Rădoi ca antrenor la Steaua pare să se fi domolit, deşi de stins încă nu poate fi vorba, cât timp la adresa clubului şi a lui Rădoi personal s-au lansat ameninţări cât se poate de concrete, atât din partea unor antrenori cu acte în regulă, cât şi din partea oficialilor unor cluburi presupus rivale în bătălia pentru titlul ediţiei viitoare a campionatului. S-au auzit ceva murmure şi din partea unor reprezentanţi ai comisiilor federale, dar oarecum în surdină, nu cumva să-i tulbure domnului Gheorghe tihna post-bulău şi să-l îndemne, Doamne apără!, la ceva fapte necugetate, precum intrarea în legalitate ori întocmirea de contracte reale, în care antrenorul să fie chiar antrenor, iar fotbaliştii să fie plătiţi altfel decât cu salariul minim pe economia naţională. În sfârşit, astea sunt doar detalii din viitoarele dosare penale. Ceea ce este însă cu adevărat interesant în tot circul ăsta cu nevinovatul Rădoi în rolul clovnului este poziţia cu totul neaşteptată (cel puţin pentru mine) adoptată de domnul Lucescu ăl' Bătrân, Nea Mircea pentru cunoscători, un antrenor cu mari performanţe în palmares şi care, pe când era o fenomenală extremă la Sportul Studenţesc, a avut grijă să-şi mobileze şi căpăţâna, remarcându-se ca un student excepţional al Politehnicii. Ei bine, domnul inginer-antrenor Nea Mircea susţine că nu e nevoie de nici o şcoală pentru a ajunge antrenor, exemplul cel mai la îndemână fiindu-i... el însuşi! E drept, Lucescu n-a absolvit şcoala de antrenori (iar dacă e vorba de aia condusă zeci de ani de analfabetul Mircea Rădulescu, e corect: decât cu asta, mai bine fără!), dar facultatea aia înseamnă parcă ceva mai mult. Şi, categoric, mult mai mult decât şcolile lui Mirel, în număr de... 0 (zero!), din moment ce printre multele chestii care-i lipsesc se numără şi Diploma de Bacalaureat. Iar fără ea, nici la şcoala de analfabeţi a lui Rădulescu nu te poţi măcar înscrie. Oricum, la ce fotbal joacă Steaua, patru clase făcute cinstit, la zi, par arhisuficiente pentru oricare antrenor. Apropo, Bănel sau Dodel cred că ar îndeplini condiţia.