Doru POPOVICI

Fiindcă pe 10 iunie s-a încheiat prohibiţia la pescuit, evident că mi-am programat ieşirea pe Prut cu mult timp în urmă, iar meciul de sâmbătă urma fie să-l văd la un televizor portabil (mulţumesc, Cătăline!) dacă aveam semnal, fie să fug în sat pe durata acestuia. Probele de imagine şi sunet s-au încălecat o vreme cu campania electorală din Moldova, dar până la urmă s-a văzut cumva şi TVR, astfel încât eram deja liniştit încă de vineri seara. Liniştiţi erau însă şi peştii, singura piesă, un şalău de un kil prins în două zile, făcându-mă să optez pentru retragerea către domiciliu, în ciuda caniculei aproape ucigătoare de sâmbătă, ora 15, când l-am îmbăiat pe Ringo, labradorul de mal de ape, pentru a nu leşina pe drum, l-am suit ud în maşină şi am tăiat-o repede spre casă. Am mers atât de repede, încât până să înceapă Finlanda - Ungaria, iniţial neinclus în programul meu, am avut timp şi de un duş. N-am putut să admir cât s-ar fi cuvenit jocul ungurilor, cu gândul la ceea ce urma să vină.... Şi a venit. Ce mai freamăt, ce mai zbucium, vorba poetului. Cam atât am reţinut eu din meciul de non-fotbal (al irlandezilor) şi de anti-fotbal (al nostru, desigur) care m-a făcut să regret că n-am rămas pe malul Prutului, cu toată vremea de infarct de acolo. Despre frecatul mingii de-a droanga, despre şuturile în peluza-şantier ori de căzutul în cur taman când să tragi la poartă ce naiba să scrii? Şi de ce? Cât timp echipa va avea în componenţă toţi rebutaţii la export, toţi Chipciii şi Chiricheşii, toţi vopsiţii, toţi împiedicaţii şi năucii, ce mama dracului fotbal să aştepţi!? Cât timp antrenorul va declara răspicat că aşteaptă cu încredere "meciurile care vine" (!?!), putem pretinde şi altfel de prestaţie decât jegul de fotbal, sau ce-o fi fost ăla, etalat la Belfast? Mi s-a dus dracului tot optimismul pe care-l arătasem în articolul din ziua meciului. Aş zice că în timpul meciului, când îi vezi ţârâindu-se aiurea pe gazon, ţi se face o milă imensă de băieţii ăştia, parcă puşi să facă ceva împotriva voinţei lor. Iar la sfârşit, ţi se face o silă parcă încă mai mare. Celelalte stări care te încearcă nu pot fi redate în cuvinte, întrucât s-ar putea lăsa măcar cu amenzi, dacă nu chiar şi cu puşcărie!