Doru POPOVICI

Astăzi are loc un meci pe care nu cu mult timp în urmă l-am fi considerat decisiv sau chiar mai rău, unul pe viaţă şi pe moarte, pe care dacă l-am fi câştigat am fi devenit un soi de intergalactici, iar în caz de înfrângere s-ar fi produs sfârşitul lumii. Mă rog, al lumii noastre fotbalistice româneşti. În mod absolut paradoxal şi pe deplin neaşteptat, de această dată ne aflăm în postura de a-l aştepta fără pic de îngrijorare, ba chiar relaxaţi, cu toate că din rândul posibililor titulari lipsesc fix cele mai importante nume, cea mai grea pierdere fiind, desigur, Sînmărtean, omul care în tinereţe s-a jucat cu propria-i carieră, ajungând acum, la o vârstă respectabilă, să devină esenţial pentru jocul naţionalei. Ajunşi aici, la capitolul accidentări, ar trebui să observăm (a câta oară?) că ai noştri se accidentează mai des şi mai grav decât jucătorii oricărei alte naţii. Se spune adesea că ritmul şi intensitatea campionatelor străine unde activează aceştia sunt principalele vinovate. În acest caz, însă, mira-m-aş că pe la arabi se poate vorbi de vreun fel de suprasolicitare, exceptând-o pe cea psihică! Cauzele trebuie căutate, şi de fapt nici nu e greu, în alimentaţia deficitară din copilărie şi adolescenţă, în regimul de viaţă haotic, în lipsa ştiinţei recuperării după efort etc. Să ne bucurăm însă că de această dată ne este aproape indiferent, în privinţa clasamentului, dacă luăm 1, 3 sau 0 puncte. În mod evident, sub locul 2 nu putem cădea, nici acum, nici la finalul preliminariilor, ceea ce ne duce la turneul final. Cred că preocuparea principală a selecţionerului trebuie să fie, în meciurile rămase, găsirea unor fotbalişti mai tineri, mai dornici de performanţă. Cât priveşte meciul de diseară, mă bazez pe forma excepţională a lui Tătăruşanu şi pe bafta veşnică a lui Puiu. Drept pentru care pronosticul meu este Irlanda de Nord - România 1 - 2. Dar şi dacă se termină cu 7 - 0, important este că mergem la turneul final.