Doru POPOVICI

În privinţa competiţiilor sportive, cred că luna iunie este cea mai săracă. Mă rog, mai e un Roland Garros, mai vin acuşica şi nişte preliminarii la fotbal, dar, una peste alta, nu prea e treabă. Iar diferenţa faţă de luna anterioară e enormă: în mai se finalizează cam toate campionatele naţionale din Europa, mai sunt şi finalele cupelor europene, ce mai, e de lucru pentru toată lumea, sportivi şi comentatori deopotrivă. Imaginaţi-vă, vă rog, cât de greu ne este acum, mie şi colegului Gabi Manţă, să găsim subiecte cât de cât interesante şi de actualitate. De pildă, săptămâna asta, sunt ceva turnee de tenis, prin Anglia, Olanda şi Belgia, pe iarbă, în ideea acomodării cu gazonul pe care se desfăşoară, începând cu sfârşitul de iunie, cel mai important turneu din toată istoria acestui sport, cel de la Wimbledon. Dar până începe ăsta... Zilele astea are loc la Montreaux, în Elveţia, nu, nu celebrul Festival de Jazz/Blues, ci Campionatul European de Scrimă, la care fetele noastre au câştigat alaltăieri medaliile de aur la spadă. Sunt aceleaşi fete pe care le înjuram acum 3 ani, la Olimpiada londoneză, că nu s-au învrednicit de aurul olimpic! Chiar mă gândeam, atunci, cât de nedreaptă este uneori viaţa în sport: la fotbal ne bucurăm dacă Spania, Anglia ori Brazilia ne bat strâns, cu vreun 3 - 1, în timp ce pe aceste chiar mari sportive le acuzăm că nu câştigă aurul de fiecare dată când luptă. Ar mai fi, tocmai prin Canada, şi un campionat mondial, chiar de fotbal. Nu, nu de ăla adevărat, ci feminin. Până să mă acuzaţi de misoginism, vă citez dintr-o doamnă care, vrând-nevrând, urmăreşte şi ea, alături de mine, evenimentul: "Astea ce joacă, fotbal, cumva!?". Iar argumentaţia ei e solidă: că adoarme mingea pe traiectorie, că orice şut spre poartă e sigur gol, că portăriţele sunt doar de decor etc. Oricum, e un fel de spectacol, de pildă când nemţoaicele înscriu 10 goluri într-un meci unor africane, fiecare mai scurtă cu 30 de cm şi cântărind cu câte 25 de kile mai puţin decât oricare nemţoaică!