Acum două zile, într-o bucăţică de pagină, Gazeta sporturilor scria despre primele care îi aşteaptă pe fotbaliştii de la ASA Târgu Mureş în eventualitatea câştigării campionatului. Nimic nou sub soare: este normal ca performanţa să fie răsplătită. Aşa se face oriunde în lume şi în orice sport. Cu mici diferenţe la sumele ce urmează să fie acordate, adică la unii e vorba despre milioane, adesea chiar multe, de cap de om, iar la alţii, în funcţie de bunăstarea patronatului/investitorului, ceva sute sau zeci de mii. Se mai face diferenţa şi din valoarea monedei în care se plătesc primele, fiindcă una e să vorbeşti de lei, alta de euro ori chiar de lire sterline. La noi, deşi ar fi logic să aflăm cu câţi lei se premiază valoarea şi performanţa, toate socotelile se fac în euro, ceea ce demonstrează că fotbalul a luat-o cu mult înaintea restului societăţii şi a lui Mugur Isărescu care vorbeşte de trecerea la moneda europeană cândva între 2019 şi 2022. Hai, că am tras destul de timp, aşa că să trec la subiect: fotbaliştii şi antrenorii de la ASA Târgu Mureş vor primi, desigur, prima cuvenită pentru câştigarea titlului. Suma este nu mică, ci chiar derizorie, adică fix 300.000 de euro. Nu, nu de om, ci per total. Păi, dacă în lot or fi vreo 25 de fotbalişti şi antrenori, la împărţeală ies cam câte 12.000 de euro. Cât să faci o vacanţă veselă, 'colea, prin Baleare. Şi scurtă, că dau peste ei tururile preliminare de Champions' League, 3 la număr în varianta optimistă, după mine doar unul! Chestia tare, dar tare de tot este aia că pe lângă banii ăştia, băieţii vor mai primi încă o primă. Cum pentru ce? Pentru evitarea retrogradării! Că ăsta era, cică, obiectivul iniţial, prevăzut în contractul fiecăruia pentru ediţia asta a campionatului. Spuneţi, vă rog, dacă aţi mai pomenit aşa ceva şi dacă credeţi că se mai poate pe undeva în lume să fugi de retrogradare până ajungi campion. Nu-ţi vine astfel să spui "Run, Forrest, run!"?