Doru POPOVICI

În urmă cu vreo două, trei zile, mă buşise invidia faţă de colegul de rubrica. Îmi ziceam: "Uite ce baftă pe Gabi, cum îi vine lui, nu mie, rândul să comenteze minunea de meci al Real-ului." Acum, după ce nu mai prididesc să-mi ling rănile, hai să încerc o analiză a ceea ce s-a întâmplat în cele 4 semifinale de cupe europene. Încep chiar cu asta care m-a distrus. Incredibilele ratări ale Real-ului au devenit cronice, din moment ce la distanţă de 4 zile se repetă la indigo. Dincolo de psihozele lui Ronaldo, de accidentări, de vraiştea din apărare, nu-mi iese din cap un nume: Toni Kross, unul al cărui joc este pe undeva la mijlocul distanţei dintre cel al lui Ionuţ Lupescu şi Bănel Nicoliţă. Cu ăsta în locul lui Di Maria, ce dracu' performanţe să mai aştepţi!? Calificarea lui Juve nu e deloc meritorie, ea practicând nu un antijoc, ci un...nejoc! Ca atare, în finală ar fi de-a dreptul nedrept să existe altă învingătoare decât Barcelona, chiar dacă Tevez ori Pogba ar putea produce ceva deranj prin apărarea destul de nesigură a Barcelonei. Dincolo, în Europa League, de unde la un moment dat se părea că am putea vedea o finală cu două italience, iată că avem una fără nici măcar una. Dacă la Firenze nu se punea problema recuperării deficitului de 3 goluri, meciul retur fiind un fel de petrecere câmpenească, dincolo, la Kiev, cred că putem vorbi despre surpriză maximă. Probabil că Higuain a aprins lumânări când sorţii i-au oferit-o pe Dnepr, numai că la urmă cei care s-au bucurat au fost ăilalţi. Putem pricepe astfel de ce Şahtior e pe locul 3 în campionat, cu Dnepr pe 2. După un asemenea parcurs senzaţional, fiecare din calificările succesive ale lui Dnepr în etape superioare fiind considerată surpriză, daţi-mi voie să cred că victoria în finală de la Varşovia n-ar mai fi deloc surprinzătoare. Da, mi-am stabilit favoritele din cele două finale: în asta, Dnepr, în cealaltă, Barcelona. Vă surprinde ceva? Dar ce aţi zice dacă Barca ar pierde titlul în Spania? Zău că eu încă mai sper!