Un meci cu Insulele Faroe, fie el şi oficial, nu se cere pregătit la nivel de avancronică. Victoria fiind scontată, nici pe cronică n-ar trebui insistat. Cu toate acestea, ţin să-mi prezint şi eu dezamăgirea, laolaltă cu colegul de rubrică. Ba chiar şi revolta! Am ajuns să gestionăm cu exagerată grijă un rezultat meschin cu o reprezentativă care nu înseamnă nimic în fotbal. Practic, aşa a făcut şi Răzvan Lucescu la meciul cu Albania, numai că Iordănescu n-a avut ghinionul de a fi egalat pe final, la singura fază de gol a adversarilor. L-am avut în curte pe puştiul ăla care joacă în campionatul spaniol, fie şi la ultima clasată, dar n-am avut curajul să-l aruncăm în luptă. De ce oare?! Când era un prilej mai nimerit să-l vedem la treabă? Într-o semifinală europeană cu Italia/Germania/Spania?! Asta e, am scăpat de un calic (nea Piţi) şi am dat peste un cufurit (nea Puiu). Nişte “nea”, amândoi! Nimic comun cu fotbalul modern. De ce să-l bagi în teren pe Cristi Tănase, ce mai poate spera fotbalul românesc de la acest jucător?! Apoi a fost introdus Prepeliţă, un jucător deloc rău, dar inoportun în situaţia dată. Adică noi apărăm un rezultat de 1-0 cu Faroe, în loc să facem schimbări care să ducă la 2-0? Vai de capul nostru!
În articolul anterior spuneam că cealaltă naţională a noastră, aia de minifotbal, trebuia să joace finala mică de Cupă Mondială în compania Braziliei, dar se pare că acest meci n-a mai avut loc. Sunt curios acum câţi dintre componenţii echipei noastre vor mai reveni în ţară. Dacă americanii sunt profesionişti, atunci imposibil ca impresarii să nu fi pus ochii pe un Burciu sau Călugăreanu. Plus că oricare dintre ceilalţi ar putea fi tentaţi de visul american, indiferent de domeniu, începând chiar cu munca de jos.
Dar de pe continentul american ne sosesc şi veşti mai bune, Simona Halep a ajuns în sferturi la Miami, după prima sa victorie în faţa italiencei Pennetta. Urmează acum filiera americană, Sloane Stephens şi Serena, succesiv. Fir întins, cum ar spune pescarii, dar la racordaj!