Am aşteptat cu mare emoţie primele reprezentaţii ale grupului (credeam eu) umoristic Rapid, a cărui pauză competiţională avusese darul să ne stârnească fie comentarii răutăcioase, fie hohote de râs, lucru de înţeles dacă avem în vedere că întreg lotul cuprindea, pe la început de ianuarie, fix şapte jucători, dintre care trei erau portari. Ar fi fost de ajuns pentru o echipă de handbal, cu condiţia însă ca toţi şapte să fie în formă fizică excelentă şi să nu sufere accidentări, astfel încât să nu fie nevoie de schimbări. Dacă mă gândesc bine, cred că puteau aborda în aceeaşi formulă chiar şi un meci de fotbal, întrunind numărul minim de jucători acceptaţi de regulament, adică tot şapte. Mai apoi, au început să izvorască fel de fel de fotbalişti, unii necopţi, alţii cu termenul de garanţie depăşit demult, în cele din urmă Rapid reuşind să pună pe iarbă, în prima etapă, 11 titulari, ba să aibă şi rezerve pe foaie. Rezultatul normal (în spiritul normalităţii specifice campionatului nostru) Steaua – Rapid 0-1. Cel puţin la fel de interesant a fost şi cel de-al doilea meci al semiechipei Rapid: încă marcată, presupun, de lipsa de personal din perioada de pregătire, când încă nu avea oameni de-o echipă întreagă, acum o stinghereşte formula completă. Ca atare, a făcut ce-a făcut şi s-a debarasat până la pauză de doi dintre cei 3-4 pe care-i considera în plus. Ca atare, în formula 1+8, Rapid chiar a jucat ceva fotbal în repriza a doua, incomparabil calitativ cu ce arătase în prima, când erau 1+10 pe gazon. Se poate extrage din asta vreo pildă? Greu de spus. Mult mai uşor e de depistat mecanismul din spatele minunii, unul care funcţionează pe baza combustibilului neconvenţional numit apă! Ţineţi minte vremea bandei Copos-Valvis, când banii care nu veneau niciodată erau teoretic produşi în sticlele de apă plată (iar ca bonus borcane de iaurt) ale lui Valvis. Acum, performanţele cu totul excepţionale ale Rapidului se produc sub sigla „Azuga, apă de izvor”. Aşteptăm investitorii în fotbal care vor comercializa salată din Grădina Ursului.