Doru POPOVICI

Timp de câteva luni, cam de prin septembrie până pe la jumătatea lunii decembrie, Cristiano Ronaldo a avut o perioadă cu adevărat excepţională, înscriind pe bandă rulantă atât în campionat şi în cupă, cât şi în Champions' League, ceea ce a condus aproape automat la acordarea Balonului de Aur portughezului, deşi în ianuarie, când l-a primit, începuse deja seria sa neagră. Declanşarea acesteia a avut loc cu prilejul Campionatului Mondial al Cluburilor, câştigat la pas de Real, deşi practic cu un jucător lipsă pe teren: Cristiano Ronaldo. Nu, nu lipsea fizic, ci se afla pe gazon, dar nu ştim cu ce treabă, că fotbal n-a jucat nici măcar un picuţ, aşa, de sufletul fanilor. Atunci am dat vina pe mintea plecată nu cu sorcova, ci cu Balonul de Aur. Adică era lesne de imaginat tensiunea prin care trecea, la gândul că Messi îl poate detrona din postura de fotbalistul anului. Nu l-a detronat, deci nu mai rămânea decât că domnul CR7 să se adune şi, în entuziasmul premierii, să reînceapă să rupă gazonul şi plasele adversarilor. Numai că simultan s-a produs nenorocirea: l-a părăsit rusoaică! Aşa că mintea domnului Ronaldo a mai plecat o dată şi, după cum se vede, nu s-a întors nici până în ziua de azi! Fiindcă atât de prost cum joacă el de la o vreme, nu i-am văzut jucând nici măcar pe Dodel şi pe Bănel în momentele lor de virtuozitate. O pasă aproape la fel de proastă a avut şi Leo Messi, cam pe când lui CR7 îi mergeau toate alea. După vreo două luni de eclipsă totală, în care mă întrebam dacă Piticul va mai ajunge vreodată fotbalist, iată-l din nou strălucind. Au ăştia doi o chestie numai a lor, pe care noi, muritorii de rând, cred că n-o putem înţelege: cu cât merge unul mai prost, cu atât merge celălalt mai bine. Partea bună este că intră în amorţire pe rând, şi se trezesc tot pe rând, de unde şi speranţa mea că mai e puţin şi Ronaldo redevine el însuşi. Poate Champions' League să fie prilejul.