Gabriel MANȚĂ

După meciul cu Atletico Madrid, Ronaldo şi-a serbat ziua de naştere, una cu schimbare de prefix. Observaţi că n-am folosit formularea „după înfrângerea cu Atletico”. Asta pentru că aceste două evenimente, derby-ul madrilen şi petrecerea, sunt chestiuni fără altă legătură între ele în afara apropierii în timp. Cine a prezentat ştirea legând rezultatul meciului de petrecere a făcut-o doar pentru a pedala pe imaginea de bad boy a lui Ronaldo. Ce putea să facă portughezul dacă meciul cu Atletico a fost programat de ziua sa? Răspunsul favorabil lui ar fi fost să joace la parametri optimi şi să câştige. N-a fost să fie. Nici una, nici alta. Şi atunci ce era de făcut, să-şi amâne „ziua”? S-o ţină, dar să arboreze o mină suferindă? Hai să fim serioşi, care dintre noi ar fi renunţat la petrecerea de 30 de ani pe motiv că nu ne-a mers bine la serviciu?! Mai ales când asta nu înseamnă absolut deloc o jenă financiară... Dacă tot e să ne indignăm la adresa lui Ronaldo, mai degrabă să remarcăm gesturile de reproş la adresa lui Casillas, survenite după primirea primului gol. Aşa ceva nu se face nici dacă ai dreptate, adică tu ai tras echipa după tine şi un coechipier te sabotează, darmite când faci figură de simplu pion pe tabla de joc!

Dar haideţi să lăsăm astfel de abordări şi să conştientizăm un lucru: Ronaldo a împlinit 30 de ani! Este vârsta psihologică a fotbaliştilor, mai ales pentru cei care combat în prima linie. Sigur, el poate evolua încă vreo doi-trei ani la un nivel comparabil cu cel de acum, dar dacă privim în urmă vedem că prea puţini fotbalişti trecuţi de 30 de ani au primit Balonul de Aur. Mai mult, aceşti merituoşi nu prea punctează la capitolul creaţie. Sunt fundaşi precum Cannavaro sau Beckenbauer, mijlocaşi precum Nedved sau Masopust, sau un singur portar, Iaşin. Dintre fotbaliştii din ultima perioadă care pot fi comparaţi cu Ronaldo, doar Zidane a mai primit trofeul în anul în care a împlinit 30 de ani. În rest, dintr-o perioadă care nu suferă comparaţie, ar mai fi Di Stefano (la 33 de ani) şi... Stanley Matthews, care a primit Balonul de Aur la 41 de ani, mai degrabă ca premiu pentru întreaga carieră. În concluzie, poate că încă un mare fotbalist, sub ochii noştri, şi-a trăit traiul, şi-a mâncat mălaiul.