Scriu sub imperiul sentimentelor contradictorii stârnite de abia terminata finală masculină de la Open-ul Australian. S-o spune că prima impresie contează, dar eu rămân cu ultima: încă un 6-0! După alte două asemenea scoruri în semifinale, după încă unul în sferturi. Cam mult, touşi. Împins de curiozitate, am scormonit prin istoria turneului de la antipozi, fondat în 1905, şi n-am mai găsit niciun precedent cu “lăptărese” în finală şi în ambele semifinale. Aplicând acelaşi filtru la celelalte turnee de Slam, am găsit ceva similar la Roland Garros 2004 şi la Wimbledon… 1891! Şi nimic la americani. Ce folos că Wawrinka are arme fabuloase în dotare dacă n-are răutatea să-şi răpună adversarul cu ele?! Dacă Nadal nu se accidenta în finala de anul trecut, aproape sigur elveţianul rămânea pe sec la Slam-uri. Ce folos că Murray are răutatea respectivă, dacă serviciul său secund n-ar intra între primele la fete?! Murray a fost aproape de formatul său cel mai bun, dacă nu făcea cadou primul tie-break (s-a pripit la acel voleu atât de simplu…), ar fi păstrat şanse reale pentru restul meciului. Dar dacă trebuie să munceşti ca la stuf pe serviciu, aproape game de game, sfârşeşti prin a ceda dezonorant. De la 2-0 pentru Murray în setul 3, s-a ajuns la 3-6, apoi 0-6! Aici e şi meritul lui Djokovic, jos cu pălăria în faţa sa, a ajuns deja la 8 Slam-uri, mai are doi paşi până când numărul lor se va scrie cu două cifre, club din care fac parte deocamdată doar 7 jucători. Iar dacă va câştiga la Roland Garros, obiectiv devenit deja prioritar, va pătrunde într-un alt grup exclusivist, acela al jucătorilor câştigători al tuturor Slam-urilor (Don Budge, Emerson, Laver, Agassi, Federer, Nadal).
Aşadar, deşi presărat cu suprize mari pe parcurs, turneul australian a fost câştigat de primii favoriţi, atât la băieţi, cât şi la fete. Apropo de fete, poate ne grăbim s-o pensionăm pe Serena, numai că serviciul său se poate păstra în ciuda vârstei, chiar perfecţiona, iar în majoritatea meciurilor va fi mai mult decât suficient. Şarapova a încercat, nimic de zis, dar se vede limpede că nu e ea însăşi în faţa Serenei. Dar destul cu tenisul la această rubrică, mulţumesc iubitorilor de fotbal că l-au tolerat.