…se termină şi mai rău, zice una din Legile lui Murphy. Dacă ar fi să o luăm în serios, ar trebui să ne luăm gândul de la vreo ispravă în tenisul anului 2015, care pentru noi a însemnat încă din start eliminarea capului de serie la dublu, Horia Tecău, din primul tur al unui turneu „de încălzire" pentru primul turneu de grand şlam al anului, urmată de eliminarea pe bandă rulantă, tot din primul tur, al tuturor fetelor noastre aflate în China, excepţia fiind Simona Halep, care însă şi ea a pierdut primul set disputat în acest an. Simona are darul de a-şi intra în formă "din mişcare", iar dacă adăugăm şi faptul că probabil nici n-a auzit de Legile lui Murphy, atunci mai există o speranţă. Să nu ne amăgim cu gândul că şi alţii au început la fel de prost, de pildă Serena Williams, care a luat o mardeală soră cu moartea de la Eugenie Bouchard, în mai puţin de o oră: după cum ne-am convins deja încă de la Masters-ul din 2014, Serenei, chiar dacă ea vine din ţara lui Murphy, i se rupe-n paişpe de legile ăstuia. La fel stau lucrurile şi cu Nadal, bătut măr la rândul lui, ori cu Nole, care s-a retras fix înaintea finalei de la arabi, pe motiv de gripă. Toţi ăştia au un dar care îi face performanţi în orice condiţii, trecând cu uşurinţă peste orice probleme: nu sunt români! Mutându-ne la fotbal, cel puţin pentru una din echipele noastre, 2015 a început nu doar rău, ci de-a dreptul groaznic. Se numeşte (dar oare se va mai numi aşa?) Steaua Bucureşti şi, pe lângă denumire, siglă, palmares, care i-au dispărut la Tribunal, pe lângă patron, care i-a dispărut tot via Tribunal, iată că au început să-i dispară şi lucrătorii cu mingea. Mai întâi şeful acestora, iar acum şi clasă muncitoare, încât mă întreb dacă nu cumva va trebui să fuzioneze cu Rapid pentru ca din ambele loturi la un loc să poată încropi de o echipă întreagă. Numeric, zic, fiindcă luaţi la bucată, cred că niciunul din ei nu e întreg, din moment ce joacă la una din astea două.