Fotbalişti şi „jmecheri”

Înainte de startul competiţiilor europene ne autosugestionam cam cu toţii că în clasamentul ăla al coeficienţilor România va avansa nu ştiu câte locuri, astfel încât în ediţiile următoare să revenim la nivelul anilor ăia (prin 2008 – 2010, parcă) în care intram cu o echipă direct în grupele Champions' League, cu o alta în ultimul baraj de calificare, iar cu altele vreo 3-4 în Europa League. Numai că în Champions' League n-am mai ajuns deloc, iar în privinţa prestaţiei din Europa League, mai bine să vorbim despre snooker, tir cu arcul sau squash. Aş vrea să n-o mai folosim p-aia cu „ghinionul” sau pe cealaltă, cu „arbitrajul care ne-a defavorizat”, fiindcă de zeci de ani încoace arbitrajele de pe întreaga planetă par a nu avea alt scop decât acela de a tâlhări echipele româneşti, iar în privinţa ghinionului s-ar putea crede că echipele noastre îl atrag mai dihai decât atrage Triunghiul Bermudelor fel de fel de avioane. Ştiţi vorba aia, conform căreia „norocul şi-l mai face omul şi cu mâna lui”. Privită în oglindă, nu rezultă că şi ghinionul poate fi încadrat tot la categoria lucru manual? Adică despre ce ghinion poate fi vorba atunci când, cu poarta întreagă în faţă, în loc de o lovitură cinstită, cu fruntea, în mingea care i-a venit perfect, Keşeru simte nevoia să şteargă obiectul şmechereşte, ca la snooker (când vorbesc comentatorii ăia ai noştri de o „tăietură fină”) şi evident să îl trimită la vreo 2 metri de unul din stâlpi? Asta, când mai erau vreo câteva secunde de joc, când de un gol înscris atunci depindeau şi calificarea, şi coeficientul de ţară, şi banii clubului (incomparabil mai mulţi în caz de calificare în primăvară) şi implicit primele lui Keşeru şi ale colegilor. Pentru a se mai califica, Steaua are nevoie de un lanţ de miracole. Pariază cineva că şi dacă Aalborg o ia de la Rio Ave, Steaua tot nu-şi face treaba? Fiindcă pe Dinamo Kiev ca să o bată ai nevoie doar de fotbalişti, nu de „jmecheri”.