Spuneam că mi-era dor până şi de un meci din Liga 1? M-am lecuit! Cred că am nimerit singurul meci de pe mapamond la care un tuşier convinge centralul să revoce un penalty, iar apoi să acorde un altul imaginar pentru echipa adversă!!! Nu obişnuiesc să exagerez cu semnele de exclamare, dar pentru situaţia asta fiecare e binemeritat. Culmea, de fiecare dată centralul era mai bine plasat! S-a întâmplat la partida Pandurii-Botoşani, pe central îl cheamă Cojocaru, iar tuşierul… Tuşierul răspunde la numele de Slabu? Nu e întâmplător semnul întrebării, mă gândesc că omul are o problemă cu numele său, şi chiar nu răspunde dacă i te adresezi cu “Slabule”. Ne putem lesne imagina jocul de cuvinte facil care i-a marcat existenţa, drept urmare şi-o fi propus să fie oricum numai slab nu. Probabil creşterea în greutate e prevăzută după retragere, deocamdată îşi exersează personalitatea. Prima fază, aia cu penaltiulanulat pentru Pandurii, se desfăşura în partea mai îndepărtată a careului faţă de tuşa la care presta Slabu, totuşi acesta a găsit ac de cojocul lui Cojocaru. Apoi, pe final de meci, ca să fie mai evidentă tăria-i de caracter, s-a trezit că sprintează spre careu cu steagul sus, ca la războiul de independenţă din ’77! Acuma, centralul ce era să facă, să-i dea roşu pentru simulare?! A fluierat şi el “11 metri”, să nu cadă ăla de fraier. Din poziţia sa, Cojocaru a văzut prea bine că atacantul s-a agăţat de piciorul fundaşului, stratagemă în general fumată, dar tot se mai găseşte câte unul să strănute în fluier. Sau, mai rar, să fâlfâie steagul.
Drept e că şi oamenii lui Grigoraş s-au întrecut în execuţii neverosimile, chiar înainte de faza penaltiului inventat un băiat venit de pe bancă a reluat cu capul, din plonjon, din 2-3 metri şi n-a dat gol! Pe lângă sau peste poartă n-aveam cum să dea oricât s-ar fi străduit, aşa că şi-a încercat norocul cu nimerirea portarului. A reuşit cu brio, ca un veritabil campion la raţele şi vânătorii. Şi uite aşa a ajuns Grigoraş de la cel mai tare din oraş la aproape pe făraş!