Ha-lu-ci-nant!

Ieri dimineaţă, în timpul matinalului de la Radio Top, colega de program, Alina, m-a distrus psihic anunţându-mă că meciul dintre Simona Halep şi Serena Williams urma să se dispute începând cu ora 11.00. Chestia m-a scos din minţi, fiindcă orele mele la şcoală încep miercurea la ora 12.00. Gândul că aş putea vedea un set, eventual unul şi ceva, iar când meciul se încinge eu să fiu nevoit să plec la clasa 12 D, m-a scos din minţi. La ora 11.00 eram în cancelarie, cu site-ul bet365.com deschis şi cu imaginile de la Singapore în colţul din dreapta al monitorului. La acest calculator nu există sunet, aşa că acum, când meciul s-a terminat de ceva vreme, nu am în minte decât ceea ce am văzut, fără să am habar de comentariul din timpul meciului, inclusiv dacă s-a vorbit despre vreo eventuală problemă fizică a domnişoarei Williams. Aşa cum o văzusem luni, în meciul cu Ivanovici, părea să fie sănătoasă tun, la fel ca Simona, deşi ambele părăsiseră cu puţin timp în urmă turneul de la Beijing pretextând mici deranjamente fizice. Dar, repet, meciurile de luni, soldate cu victorii pentru ambele, lăsaseră impresia că amândouă sunt la potenţial maxim. Ceea ce am văzut, însă, ieri m-a uluit. Cu atât mai mult cu cât victoria Simonei contra lui Bouchard mi se păruse mai degrabă datorată celor 37 de greşeli neforţate ale canadiencei (faţă de doar 11 ale Simonei) decât unei evoluţii de excepţie a lui Halep. Ei bine, Serena, care nu părea să aibă, repet, nici o problemă fizică, a fost fugărită de-a latul terenului până era să dea în primire! La 3-0, am zis că e întâmplare, la 5-0 că e bun şi un set, la 6-0 şi 2-0 în setul 2 că există miracole, la 5-2 că visez. La 5-2, dar 15-40 pe serviciul Simonei, mi-a fost prima oară frică. La 40-40 m-am liniştit. Finalul a fost normal (dacă „normal” înseamnă să o distrugi pe Serena!) şi, culmea!, am ajuns la clasa 12 D cu doar 1 minut întârziere.