Sâmbătă, am putut vedea pe Eurosport derbiul londonez dintre Arsenal şi Tottenham. Rezultatul de egalitate a fost în beneficiul altei echipe londoneze, Chelsea. Dar acesta este un aspect banal. Nici Chiricheş nu ne-a oferit ocazia vreunui subiect, fostul stelist fiind lăsat în afara lotului, aşa cum probabil se va mai întâmpla. Alt eveniment a atras atenţia la acest meci. Când Chadli a deschis scorul pentru Spurs, la puţin timp de la reluare, acesta a făcut rost şi de un cartonaş galben. Nu, nu şi-a scos tricoul! S-a bucurat altfel, făcând mâna pâlnie la ureche, dar gestul său se adresa suporterilor tunari, mult mai numeroşi în calitate de gazde. Pentru acest lucru, în aparenţă atât de banal, arbitrul l-a chemat la el şi l-a avertizat, arătându-i explicit pentru ce, cu mâna la ureche. În primul moment, nu mi-a venit să cred, ca şi comentatorilor de la Eurosport, dar din motive diferite. Eu eram plăcut surprins de decizia arbitrului, în timp ce respectivii comentatori păreau să nu înţeleagă, ba chiar unul dintre ei era marcat, întrebându-se retoric dacă marcatorul unui gol nu mai are dreptul să se bucure. De parcă bucuria trebuie să fie neapărat manelistică, „să moară duşmanii mei, c-am lovele şi femei”. Bucuria sportivului trebuie să fie... sportivă! De ce să sfideze şi să provoace suporterii adverşi? Sigur că această întrebare nu e retorică, e vorba de satisfacerea meschină a orgoliului propriu, dar şi al propriilor fani, satisfăcuţi că „le-a tras-o” rivalilor. Revenind la cartonaşul galben, nu-mi dau seama dacă a fost o iniţiativă personală a arbitrului sau dacă s-a făcut o recomandare în acest sens. În cazul primei variante, omul e un adevărat deschizător de drumuri, un pionier. Totuşi, înclin să cred că e vorba despre o conduită în insulă, deci una limitată geografic, cel puţin deocamdată. Când tendinţa se va generaliza, poate nici Ronaldo nu se va mai face aşa de antipatic prin unele locuri, pe unde făcea semne spectatorilor să şadă pe locurile lor pentru că (şi aici se împungea cu degetul!) aveau de-a face cu el...