Ani buni am trăit cu convingerea că unele jucătoare de tenis din circuitul feminin ar putea face nu doar faţă, cI şi performanţă, în turneele masculine. Gândiţi-vă numai la „domnul” Navratilova (păi n-a cerut-o de soţie săptămâna trecută pe frumuseţea aia, fostă Miss Univers!?), la Amelie Mauresmo, ca să nu mai vorbesc de surorile Williams, care par mai degrabă fraţi! Nu credeam, de fapt, niciodată că vreuna din toate acestea ar fi putut bate un Sampras, Agassi, Federer ori Nadal, dar dacă te gândeşti la un Hănescu, mai-mai că le acorzi şanse reale... Începând de la ediţia din acest an a ultimului turneu de Grand Slam, cel de la Flushing Meadow, mi-am reconsiderat poziţia. Motivul este unul cât se poate de simplu: există acum în circuitul masulin câţiva jucători al căror serviciu este realmente un pericol public, vârfurile în acest sens numindu-se John Isner şi Marin Cilic. Când îi vezi pe ăştia doi bubuind mingea la primul serviciu, nu poţi să nu te gândeşti la efectul devastator, de-a dreptul letal, pe care l-ar avea dacă ar întâlni în cale vreun om. Zeci, sute, mii de aşi au numai ăştia doi în palmares, între ei fiind totuşi o deosebire: Isner lasă totuşi impresia de măciucar, chiar dacă l-am văzut reuşind (e drept că rar) şi lovituri de o fineţe mai mare decât cele ale lui Cilic. Cu toate acestea, Cilic, care îl are ca antrenor pe măciucarul suprem din istoria tenisului, Goran Ivanisevici (ăsta a câştigat chiar şi un Wimbledon numai din serviciu!), face faţă cu brio până şi celui mai tehnic jucător din câţi au existat, Federer, pe care l-a bătut cam fără replică. Puse cap la cap toate elementele, e clar că Marin Cilic poate domina ani întregi tenisul mondial. La fel de clar este şi că Serena Williams, pusă în faţa lui Hănescu, ar câştiga cu 7-5 în decisiv, în timp ce vizavi de Cilic s-ar alege cu o luxaţie dacă ar încerca un retur pe primul serviciu.