Şi noi ce vină avem? La început, eram tentat să cred că inflexibilitatea noului preşedinte al FRF, Răzvan Burleanu, în negocierile cu Piţurcă nu se justifică. Mai mult, faptul că ţii la bani când Piţurcă trage să plece înseamnă că te vei procopsi cu el indiferent ce va urma. Adică indiferent de rezultate, oricât de dezastruoase, chiar dacă o ţară întreagă ar striga „Demisia!”, actualul selecţioner nu se va da dus până nu-şi va încasa şi ultimul bănuţ. Practic, în această situaţie ne aflăm acum. Dar, ulterior, din surse credibile, am aflat că Burleanu a avut motivul lui, oarecum îndreptăţit, de a ţine la preţ. Se pare că junele preşedinte, după câştigarea alegerilor, ar fi încercat să-şi respecte promisiunea de a schimba selecţionerul, dar s-a lovit de încăpăţânarea lui Piţurcă, bazată pe contractul-beton oferit de Naşu Sandu. Iar dacă domnu’ Piţi a ţinut coada sus, noul preşedinte i-a răspuns la fel cu prima ocazie. La cum se prezintă situaţia la momentul actual, nu s-ar putea spune cine a câştigat şi cine a pierdut. Oricare dintre cei doi pot identifica părţi rele şi părţi bune. Dar aici suntem pe terenul nesigur al speculaţiilor. Poate Burleanu se aştepta ca arabii să facă sacrificii pentru a-l avea pe Piţurcă. Dar hai să fim serioşi, de ce ar fi făcut asta? Păi cine e selecţionerul României, prin ce s-a distins el, până la urmă? Unde era acum o lună şi ceva, când alţi selecţioneri aveau treabă prin Brazilia? Deci nu de acolo îl ştiu arabii ăia, mai degrabă i-a îmbârligat vreun impresar. La ăştia se mai poate pleca urechea, dar nebunii doar din auzite, mai rar. Posibil să fi orientat spre Piţurcă şi pe considerentul că e român, ca Olăroiu şi Reghecampf, care fac furori prin zonă.
În fine, a fost un fel de adio, dar rămân cu tine, care ne-a ţinut ocupaţi câteva zile. Naţionala va ieşi din prim plan, reîncep campionatele, vin şi cupele europene, abia peste vreo lună ne vom mai vedea iarăşi cu Piţurcă, la meciurile cu Ungaria şi Finlanda. Încă două nopţi rupte parcă din basmul arab cu cele 1001 de nopţi.