Nu pot pricepe în ruptul capului cum de unii au fost ursiţi cu atât noroc încât nu pot să-l ducă! Trei începuturi identice, 1-0 în deplasare, a avut Piţurcă în trei campanii diferite. Acum a bătut cu 1-0 şi după aia a rămas în 10 oameni? Păi cu Portugalia, mileniul trecut, a suportat „roşu” în prealabil, că golul a venit în prelungiri, prin singurul gol din lovitură liberă al lui Dorinel Munteanu la naţională. Iar între cele două evenimente a fost vreme şi pentru un penalty ratat al lusitanilor. Rezultat excelent cu care Piţurcă n-a ştiut ce să facă, ajunsese lumea să-l înjure pe Ghencea, iar dacă nu se întorcea Hagi nu mai pupa el calificare. Preliminariile trecute am început cu 1-0 în Turcia. Că a fost şi ăsta un rezultat conjunctural s-a văzut la retur, când turcii ne-au bătut neverosimil de uşor. Practic, au defilat. Acum, ne-am întors din Grecia cu acelaşi 1-0. Ca şi la meciul de acasă cu Ungaria, s-a găsit un adversar împiedicat să ne ofere pe tavă deschiderea scorului. Apoi, un Marica deosebit de inteligent, foarte deosebit, a luat al doilea galben, exact după reţeta din „Dragă fotbalistule”! Ne-a mai iertat şi arbitrul de un unşpe metri, dar oricum grecii l-ar fi ratat, nu se putea strica debutul domnului Piţi, folosit apoi ca atu în negocierile de reziliere. Bun, avem o victorie, mai departe cum procedăm? Dacă rămâne Piţurcă riscăm să nu prindem primele două locuri, iar apoi la baraj să dăm peste vreo Islandă sau vreun Muntenegru şi ne aranjează ăştia. Iar asta pentru că domnul Piţi nu ştie să gândească în perspectivă. El a avut la dispoziţie nişte preliminarii mondiale la care obiectivul era reconstrucţia. O bază pentru viitor. Vi se pare că Tamaş, a cărui carieră a mers în jos şi numa-n jos, e o soluţie pentru viitor? A, a jucat bine? Da, împotriva nimănui! N-or fi nord-irlandezii sau finlandezii prea talentaţi, dar ăştia pun osul, iar împotriva oştirii de strânsură a lui Piţurcă e prea de-ajuns. Tactic vorbind, Piţurcă e un dinozaur. Iar ăştia n-au viitor, tot aşa meschin am juca şi peste 10 ani, bucurându-ne la rezultate de moment. Şansa noastră, vorba poetului, la Piţi vine un arab...