Doru POPOVICI

Hotărât lucru, nu putem scăpa de obsesiile noastre îndelung inoculate în anii comunismului şi perpetuate preţ de un sfert de secol, de când ne prefacem că nu mai suntem comunişti. De gândit însă, gândim tot aşa, iar de acţionat nici pomeneală. Vreau să spun că, în fotbal cel puţin, nici nu se putea altfel, din moment ce poreclita tranziţie i-a fost încredinţată Naşului, unul din marii beneficiari ai trecutului (?) regim, care i-a dat de toate: şcoală (de-a ajuns inginer fără să ştie ce secţie a Politehnicii a absolvit, chestie demonstrată la televiziune acum vreo 15 ani), bani, glorie sportivă (aici e meritul lui, singurul de altfel, ca fotbalist fiind absolut remarcabil), ulterior funcţie, iar peste toate, un tupeu nemăsurat, bazat desigur pe sprijinul permanent (şi reciproc) al bandei avându-l în frunte. Văzându-l alaltăieri seara, ca invitat al lui Sorin la TVR 1, m-am mai speriat încă odată şi m-am întrebat a mia oară ce/cine îl ţine în liberate.

Trecând la chestiunile concrete, cele care ne preocupă în legătură cu meciul de mâine, întrebat fiind de pronostic dă, Naşu' a băgat-o p-aia cu „Dacă nu acum, atunci când?”, dându-ne de înţeles că România este marea favorită, argumentul suprem fiind acela că se joacă fără spectatori. Optimismul ăsta mimat este la rându-i o moştenire comunistă în lipsa argumentelor „pe meserie”. Adică vezi Doamne, ai noştri cu devotamentul, cu tricolorul, cu... Ceea ce se fac Naşul şi ăilalţi ca el că uită e tocmai chestia cu meseria, în sensul că nu spectatorii greci ne-o vor da în aţe, ci chiar fotbaliştii! Noi putem să înghesuim în tribune un milion de spectatori, însă cât timp pe amărâţii ăia din teren îi conduce Piţurcă, n-avem ce aştepta nici în privinţa rezultatului, nici în a unui joc frumos, spectaculos. Vom vedea ce va fi. Îndemnul din titlu nu este adresat fotbaliştilor, ci nouă, suporterilor. Lupta nu-i contra grecilor, ci contra Naşului şi a moştenirii sale, Piţurcă.