Doru POPOVICI

Două zile de emoţii extreme, ieri şi azi (pentru dumneavoastră, la ora când citiţi rubrica asta) sau azi şi mâine, pentru mine, la ora când scriu... Şi când au mai rămas nici cinci ore până la meciul Simonei Halep din turul al doilea de la Flushing Meadows şi vreo nouă şi ceva până la cel al Stelei de la Razgrad. Până acum, după ce am văzut trei din cele cinci meciuri ale româncelor la Flushing Meadows, nu pot să nu mă bucur de performanţa, cred, unică în istoria participărilor noastre la turneele de Grand Slam: 100% calificate în turul al doilea! Toate cele cinci fete au dat deja câte o mică lovitură, prima de calificare adjudecată fiind de câte 60.000 de dolari! Adică mai mult decât obţine o jucătoare pentru câştigarea unui turneu oarecare, cum sunt cele mai multe din calendarul WTA. Sigur că după turul al doilea ni se va mai diminua entuziasmul, fiindcă nu văd cum ar putea vreodată, în următoarea mie de ani, să o bată Monica Niculescu pe Şarapova. Am în schimb mari speranţe legate de Sorana Cârstea. Meciul ei de alaltăieri cu Heather Watson, în care pornea cu şansa... a treia (din două posibile!) a fost cea mai bună partidă jucată vreodată de o româncă. Admirabilă în tot ce a executat (serviciu, stop, backhand, forehand), Sorana a etalat un joc absolut excepţional, făcându-mă încă o dată să mă întreb ce naiba o ţine în loc de n-a ajuns, încă de mult, locul 1 mondial. Aştept din partea ei confirmarea în meciul următor, cu fenomenala Bouchard. Dacă o bate, sunt gata să pariez că urcă până-n semifinale (măcar) la Flushing Meadows. De Catherine „Cici” Bellis aţi auzit? Nu? Nici eu, până ieri. Are 15 ani (!!) şi a bătut-o pe Cibulkova, favorita numărul 12. Cât priveşte meciul Stelei, ce? Cum adică să o elimine Ludogoreţ?