Mă ia cu fiori

A-nceput să-mi fie cu adevărat teamă de retururile din play-off-ul competiţiilor europene. De unde la început vedeam calificate în bloc echipele româneşti (inclusiv pe CFR Cluj, care s-a cărat însă dinaintea eliminatoriilor decisive), după tragerea ultimă la sorţi mai păstram speranţe doar pentru două, anume Steaua şi Petrolul, plecând de la presupunerea de bun-simţ că Astra are şanse minime în dubla cu Olympique Lyon. Culmea este că la jumătatea tărăşeniei Astra are cele mai mari şanse de calificare, atât datorită scorului din tur, cât şi (sau mai ales) datorită jocului entuziasmant pe care l-a arătat în deplasare. Astra este fără îndoială în acest moment cea mai  plăcută surpriză pe care ne-a oferit-o fotbalul nostru în ultimii câţiva ani. Au mai fost rezultate memorabile ori calificări spectaculoase (Clujul la Manchester, Steaua cu Ajax), dar un asemenea rezultat într-o partidă cu miză, în deplasare, venit din partea unei echipe anonime în Europa, este cu adevărat extraordinar. Când vorbesc de emoţii în privinţa calificării, nu iau în calcul faptul că Steaua este deja calificată în Europa League, fiindcă asta „nu se pune”. A se califica acolo înseamnă de fapt a fi retrogradată din Champions' League. Diferenţa de importanţă dintre cele două competiţii este ilustrată, mai bine decât de orice altceva, de banii pe care ar urma să-i încaseze de la UEFA: pentru Champions' League, peste 20 de milioane, pentru Europa League, mai puţin de 10. Aşadar... În sfârşit, Petrolul. Entuziasmul general de după partida de la Plzen s-a dus naibii, fiind înlocuit de cumplita dezamăgire provocată de scorul categoric cu care a pierdut la Ploieşti. A spune că mai are o şansă e absurd. Păi dacă zicem că după 2-1 în deplasare Astra e ca şi calificată, cum să ne iluzionăm că după 3-1 Dinamo Zagreb mai poate rata calificarea?