Doru POPOVICI

Printre zicerile populare care definesc parcursul oscilant al cuiva în indiferent care domeniu se numără şi „una caldă, una rece”. Însăşi ordinea în care apar cele două adjective, mai întâi „caldă” şi apoi „rece”, arată că la români niciodată o bucurie nu poate fi completă şi definitivă, iar după ea vine categoric şi nenorocirea. Dacă ordinea era inversă, puteam vorbi de optimism. Aşa însă... Zicala se aplică în tot ce mişcă, de la politică până la cultură, de la agricultură până în sport. Mai ales în sport. Dovada cea mai elocventă a venit din partea Petrolului Ploieşti, echipă la adresa căreia nu mai pridideam cu elogiile, cu entuziasmul, cu speranţele, după excelenta sa prestaţie de la Plzen, cu două săptămâni în urmă. Fusese nu „una caldă”, ci de-a dreptul fierbinte, în care ai noştri au măturat gazonul cu cehii care porneau mari favoriţi. Tocmai prin prisma acelei evoluţii, Petrolul pornea ea ca favorită în meciul de alaltăieri. Când colo, ce văzurăm? Că Petrolul o ia exact cum o dăduse! Adică fără replică. Şi mai ales fără speranţă, fiindcă în Cehia Petrolul pleca după un egal. La Zagreb, ce să faci după 1-3? Să speri că dai trei şi nu iei nici măcar unul? Sau să baţi cu 4-1 ori 5-2? Să fim serioşi! Pa, Petrolul. Astra ne-a entuziasmat în meciul de la Lyon mai ceva decât o făcuse Petrolul la Plzen, mai ales că Lyon e cea care făcea instrucţie cu Real Madrid cu puţini ani în urmă. N-am văzut niciodată o echipă românească jucând atât de dezinvolt, de relaxat, pe terenul uneia cu firmă mare. Poate chiar prea relaxat, din moment ce şi-au permis să rateze vreo două căruţe de ocazii. Chestia care-mi dă fiori e că Astra jucase după victoria din Europa League din turul anterior la Botoşani, unde fusese una rece rău. Norocul ei e că până la returul cu Lyon mai are de luat încă o bătaie în campionat, făcând astfel loc pentru „una caldă”.