Fiind privită dinspre Albion, perioada respectivă are în centru momentul Mexic '86. Pe bună dreptate, exista în Anglia o generaţie care nu l-a iertat niciodată pe Maradona pentru golul marcat cu mâna. Aşa cum noi vom visa mereu la semifinala cu Brazilia din '94, englezii ştiu că atunci au avut o echipă bună şi şansa unei semifinale cu Belgia, adică o uşă întredeschisă către finală. Salvarea lui Maradona, dacă putem spune aşa, a fost că a reuşit golul emblematic al carierei sale chiar în aceeaşi partidă. La 0-2, îmi amintesc de parcă ar fi ieri, când prindeam bulgarii pe un vechi televizor alb-negru Olimp, a intrat Barnes, care a croşetat pe stânga şi a fost "capul răutăţilor" la golul de 1-2. Ce n-am ştiut până acum şi am aflat graţie serialului de la National Geografic este faptul că Barnes, pe vremea când nu ajunsese încă la Liverpool, a înscris un gol pentru naţională, unul care, cu puţină îngăduinţă, poate fi comparat cu cel de-al doilea al lui Maradona, cu precizarea că se întâmpla într-un meci amical! Totuşi, n-a fost un meci cu fitecine, ci unul cu Brazilia, pe Maracana, în '84. Anglia a învins atunci cu 2-0 şi cine ştie prin ce cotlon al ziarului Sportul s-a pierdut ştirea, căci de imagini tv în epocă nici nu putea fi vorba.
Cel mai haios moment, de departe, a fost la un alt meci pierdut prin hăţişurile memoriei, o înfrângere a Angliei în faţa Norvegiei, în preliminariile CM 82. Pe vremea aceea, fotbalul norvegian avea un statut semiprofesionist, cam jumătate dintre titularii naţionalei fiind amatori, precum feroezii astăzi. În aceste condiţii, victoria ţării sale într-un meci oficial cu Anglia i-a provocat comentatorului norvegian un adevărat delir, acesta invocând, pe un ton gutural, personalităţi istorice şi politice din Anglia, rezultând ceva de genul: "Lord Nelson! Sir William Churchill! Lady Diana! Maggie Thatcher! Ai voştri au luat o bătaie soră cu moartea!"... După cum observa maliţios cineva din studio, dacă ar fi avut o asemenea idee crainicul englez, n-ar fi ştiut nici măcar un nume norvegian. Ca să închei şi eu pe aceeaşi linie maliţioasă, Elena Udrea l-ar fi ştiut pe preşedintele Norvegiei...