Întrucât săptămâna asta evoluez în deplasare, textele de miercuri şi vineri nu vor reflecta evenimente de actualitate. Mă voi întoarce în timp, la anii '80, care au fost grei, s-au dus uşor, vorba cântecului. Titlul este preluat întocmai de la National Geografic, care a difuzat până de curând un serial documentar despre ce a însemnat perioada respectivă. Cum rubrica noastră este dedicată, mă voi referi aici la episodul care a avut ca subiect fotbalul acelor vremi. Deşi mă număr printre cei care l-au trăit, mijloacele precare de informare m-au împiedicat, de exemplu, să aflu despre un gol pre-maradonian înscris de... un englez. Dar toate la timpul lor.
Nouă, românilor, când ne gândim la anii '80, imediat ne vine în minte performanţa Stelei din '86, apoi calificarea la Euro 84, cu acea victorie împotriva Italiei. Cum realizatorii serialului au apelat la englezi pentru selectarea şi comentarea evenimentelor, aceştia n-au găsit de cuviinţă ca isprava lui Duckadam să-şi găsească locul între faptele memorabile ale acelor ani. Ei au ales să ignore şi finala CCE de pe Heysel, de tristă amintire pentru ei, în schimb au acordat spaţiu unei alte finale câştigate la lovituri de de partajare, cea de la Roma, câştigată în 1984 de Liverpool chiar în faţa celor de la AS Roma. Grobelaar, portarul lui Liverpool, a comentat din studio un fel de dans al beţivului pe care l-a practicat înaintea loviturii decisive ratate de italieni. Găsesc totuşi o legătură cu Duckadam al nostru, amintindu-mi că în primul tur al acelei ediţii a aparat un penalty pe Ghencea, pe final de meci, evitând înfrângerea în fata... Romei!
Ideea care s-a desprins în prima parte a deceniului, mai ales după triumful Italiei la CM din '82, a fost că Serie A era campionatul cel mai puternic din lume. Într-adevăr, la un moment dat evoluau simultan în campionatul italian trei dintre cei mai mari fotbalişti din toate timpurile: Zico, Platini şi Maradona. Mai apoi, spre sfârşitul perioadei avea să ajungă aici un alt jucător imens, Van Basten, al cărui gol din finala CE 88 a fost singurul lucru care le-a amintit englezilor de acel turneu.
Am lăsat cea mai amuzantă parte pentru data viitoare.